Purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Galati, Cristina Tatulici, a declarat ca jaful a avut loc pe o strada din cartierul I.C. Frimu, unde tanara a fost injunghiata in clavicula cu un cutit, iar dupa ce i-a luat geanta cu bani atacatorul a fugit.

Potrivit MEDIAFAX, in urma incidentului, tanara a suferit o "plaga subclaviculara" si a fost transportata la Spitalul Judetean Galati, iar potrivit medicilor se afla in afara oricarui pericol.

Conform sursei citate, tanara atacata avea la ea o suma atat de mare de bani intrucat mergea sa cumpere un apartament. In momentul intalnirii cu vanzatoarea apartamentului, pe strada, tanara, care era insotita de sora sa, a fost atacata de catre barbat, care i-a smuls poseta in care avea banii.

In prezent, atacatorul, care are in jur de 30-35 de ani si inaltimea de aproximativ 1,75 metri, este cautat de politisti, semnalmentele acestuia fiind transmise tuturor sectiilor de politie din oras.