Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Covasna, Nicoleta Marin, dispeceratul Politiei a fost sesizat, in noaptea de Revelion, ca un barbat din Sfantu Gheorghe a fost agresat de un grup format din cinci sau sase tineri, in zona centrala a orasului, in apropierea Tribunalului Covasna.
Barbatul, despre care surse locale au declarat ca este Gheorghe Predut, fost presedinte al PD Covasna in perioada 1994-2001, le-a spus politistilor ca tinerii i-au adresat intrebari in limba maghiara, iar dupa ce le-a raspuns ca nu vorbeste aceasta limba a fost luat la bataie.
Predut a fost transportat la Spitalul Judetean, iar joi a depus o plangere la Politia Sfantu Gheorghe.
Contactat telefonic, vineri, potrivit MEDIAFAX, Gheorghe Predut a confirmat ca a depus o plangere la Politie, afirmand ca a fost batut de mai multi tineri care au in jur de 20 de ani si ca in urma loviturilor i-a fost rupta o coasta.
"Daca imi spunea cineva ca se poate intampla asa ceva in municipiul Sfantu Gheorghe, nu-l credeam", a adaugat Predut.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Fost lider al PD Covasna, batut pe strada, pentru ca NU vorbea limba maghiara.