Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti, Daniel Vasile, a declarat pentru MEDIAFAX ca incendiul a fost semnalat in jurul orei 04.30, flacarile cuprinzand o magazie de aproximativ 20-30 de metri patrati de pe strada Nazarcea, din Sectorul 1 al Capitalei.

Ulterior, incendiul s-a extins si la o vila din apropiere, la nivelul acoperisului, precum si la o alta casa, cu parter si doua etape, lipita de aceasta, tot la nivelul acoperisului. Flacarile au cuprins o suprafata de aproximativ 200 de metri patrati, acoperisul primei case fiind ars aproape in intregime, a mai spus Daniel Vasile.

O femeie care locuia intr-una din cele doua case a suferit un atac de panica, aceasta primind ingrijiri la fata locului de la echipajul SMURD, a precizat Daniel Vasile.

Pompierii au intervenit cu doua autospeciale de interventie la inaltime si cinci autospeciale cu apa si spuma, reusind sa stinga incendiul aproximativ in jurul orei 8.00.