Traficul rutier va fi restrictionat incepand cu ora 15.00, gradual si daca situatia va impune, pana la defluirea totala a spectatorilor, pe strada Maior Coravu, intre Soseaua Mihai Bravu si intrarea in Arena Nationala, precum si pe strazile care intersecteaza si acced in acest tronson, a anuntat, luni, Brigada Rutiera a Capitalei.

De asemenea, circulatia rutiera va fi restrictionata pe strada Vatra Luminoasa, intre Soseaua Mihai Bravu si strada Pierre de Coubertin, pe strada Pierre de Coubertin, intre Soseaua Iancului si rondul de la intrarea in stadion, precum si pe strazile care intersecteaza si acced in aceste tronsoane.

In aceste zone vor avea acces, in perioada restrictiilor de trafic, doar autovehiculele pentru situatii de urgenta si cele de transportul RATB.

Accesul auto in incinta Arenei Nationale se va face prin intrarile dinspre Bulevardul Basarabia si strada Maior Coravu.

In perioada restrictiilor de trafic, soferii pot merge pe rutele ocolitoare Soseaua Mihai Bravu - Soseaua Iancului - Soseaua Pantelimon; Bulevardul Unirii - Bulevardul Basarabia - Bulevardul Chisinau - Soseaua Pantelimon.