La Liceul "Dimitrie Bolintineanu", unde a izbucnit scandalul spagii de la BAC, banii erau stransi de o mama din Comitetul de Parinti. Anchetatorii i-au gasit ascunsi intr-un servetel, relateaza realitatea.net.

Banii dati de elevii de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", din Capitala, pentru a aranja examenul de Bacalaureat, au fost stransi de o mama din Comitetul Parintilor, iar suma respectiva era mascata sub forma de protocol. Banii erau ascunsi in servetele, pachetele de tigari, reviste sau ziare care erau puse pe catedra.

Potrivit referatului procurorilor, profesorului de religie de la liceu ii revea sarcina de a colecta banii.

Tot marti, fosta directoare a Liceului "Dimitrie Bolintineanu" din Capitala, Costica Varzaru, cercetata pentru frauda la bacalaureat, a fost arestata preventiv pentru 29 de zile, printr-o decizie luata marti de Tribunalul Bucuresti, care nu este definitiva si poate fi atacata la Curtea de Apel a Capitalei, scrie MEDIAFAX.

Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti (PTB) a dispus, marti, retinerea pentru 24 de ore a fostei directoare de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitala Costica Varzaru, cercetata pentru trafic de influenta.

Procurorii au stabilit ca, in perioada mai-iunie, in calitate de director al Liceului Teoretic "Dimitrie Bolintineanu" din Bucuresti, Costica Varzaru a pretins si a primit sume de bani de la elevi inscrisi la examenul de bacalaureat in sesiunea iunie-iulie 2013, pentru a-si folosi influenta pe langa membrii Comisiei de bacalaureat din Centrul de examen al unitatii de invatamant, astfel incat acestia "sa nu isi indeplineasca in mod corespunzator atributiile de serviciu pe parcursul desfasurarii examenului".