Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a cerut Curtii de Apel Bucuresti sa constate calitatea de colaborator al fostei Securitati a lui Irinel Columbeanu.

Dosarul a fost inregistrat la Curtea de Apel Bucuresti - Sectia de contencios administrativ si fiscal in 26 aprilie. Instanta nu a stabilit pana in prezent un termen pentru judecarea procesului dintre CNSAS si Irinel Columbeanu.

Potrivit unor surse judiciare, Irinel Columbeanu a fost verificat de CNSAS in calitate de candidat la Primaria Capitalei, la alegerile din 2012. Acesta ar fi fost recrutat de fosta Securitate in 1980 si ar fi avut numele conspirativ "Ivanescu". In cariera sa de colaborator, Columbeanu ar fi trimis 118 note informative cu privire la colegii sai.