Sute de turisti care petrec acest week-end la munte, pe Valea Prahovei, au urcat, sambata, la 2000 de metri altitudine in Masivul Bucegi, pe partiile Valea Dorului si Valea Soarelui, singurele partii din Romania unde inca se mai pot practica sporturi de iarna.

Purtatorul de cuvant al Primariei Sinaia, Madalina Rosu, a declarat ca toate instalatiile de transport pe cablu functioneaza si ca pe partii stratul de zapada ajunge pana la un metru, scrie MEDIAFAX.

In timp ce unii turisti schiaza ori se dau cu snowboard-ul, altii au ales sa faca plaja, in conditiile in care la munte vremea este foarte frumoasa.

Potrivit autoritatilor din Sinaia, de 1 Mai si de Pasti partiile de mare altitudine din aceasta statiune vor fi practicabile, Sinaia fiind singura statiune din Romania unde in acea perioada se va putea schia.