Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Cluj, Anca Bolba, a declarat, ca acest caz este tratat de politisti drept "tentativa de suicid", fiind declansata o ancheta pentru stabilirea imprejurarilor in care a avut loc incidentul.

"Politistii investigheaza o tentativa de suicid in cazul lui Dumitru M., in varsta de 61 de ani, care s-ar fi aruncat, sambata, de la etajul imobilului in care locuia. A fost transportat de un echipaj SMURD la Unitatea de Primiri Urgente (UPU). Politistii au declansat o ancheta pentru stabilirea imprejurarilor in care a avut loc incidentul", a spus Bolba

Reprezentantii ISU Cluj care au intervenit, sambata, au declarat, la randul lor, ca Matis s-a aruncat de la o inaltime de circa sapte metri.

Surse medicale au declarat, potrivit MEDIAFAX, ca Dumitru Matis are multiple traumatisme, fractura de bazin si de coaste.

"Ramane internat sub observatie medicala", au spus sursele citate.