Florin Dumitrescu, cunoscut în special ca fost jurat al emisiunii de succes „Chefi la cuțite”, a atras atenția publicului cu dezvăluirile sale recente despre bătălia juridică în care este implicat. Într-o postare pe rețelele de socializare, celebrul chef a confirmat că se află implicat în patru procese juridice, printre care unul intentat chiar de către el.

Astfel, fostul jurat, alături de colegii săi Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu, au intentat un proces împotriva postului de televiziune Antena 1 pentru neplata salariilor pentru sezonul 12 al emisiunii culinare. Această mișcare a venit în urma refuzului lor de a participa la filmările pentru emisiune, semnalând publicului că sunt epuizați și nu se mai pot întoarce la platourile de filmare.


„Încă un proces. Hai că se poate! După o viață petrecută departe de ilegalități și departe de conflicte mă trezesc cu 4 PATRU procese în instanță, unul dintre ele intentat de noi. Doaaaamne ferește. Am învățat multe în ultima perioada din lumea aceasta a tribunalului și am înțeles că hârtia suportă orice, dar chiar și așa, deja începe să îmi fie teamă să nu se ajungă și la alte chestii. Poate ar fi cazul să îmi fac un filmuleț cu semnele corporale și să îmi las gps-ul pornit constant să pot fi găsit în orice situație că practic doar atât a mai rămas. Să vă fie cu noroc și sănătate, dragi foști colegi și foști angajatori, poate la un moment dat o să reveniți la gânduri mai bune!”, a menționat Dumitrescu.


Citește continuarea pe Kudika.ro.