Elwira Petre, secretul unui trup perfect
Elwira Petre este o femeie pe care multe o iau drept model, mai ales datorită felului în care aceasta arată la cei 41 de ani ai săi. Partenera de viață a lui Mihai Petre le-a dat mereu sfaturi urmăritoarelor sale în acest sens, iar de curând a spus care este secretul ei în acest sens și care sunt regulile de la care nu se abate niciodată. A avea un corp ca tras prin inel nu este deloc ușor și necesită multe sacrificii, iar ea a fost mereu conștientă de lucrul acesta, făcând tot ceea ce i-a stat în putință pentru a se simți bine în pielea sa.
Soția dansatorului a avut o pauză de două luni în care nu a mai făcut deloc mișcare, acesta fiind unul dintre cele mai mari regrete pe care le are, dar a revenit în forță și a transmis că, mai mult ca sigur, va avea o febră musculară. Asta nu o va împiedica să facă mișcare în continuare, iar regula de la care nu se abate niciodată este legată de faptul că face 20 de minute de sport în fiecare zi, oricât de ocupată ar fi.
De asemenea, le-a transmis fanelor sale că sportul nu este benefic doar pentru aspectul fizic, ci și pentru o postură corectă, o musculatură puternică, balans mai bun, dar mai ales pentru încrederea în sine și pentru un somn liniștitor.
„În fiecare minut am regretat că am făcut pauza asta, a fost chiar greu… cu siguranță mă voi trezi cu febră musculară. Dar o să revin în formă cât de curând, voi persevera pentru că știu câte beneficii îmi oferă sportul . Cu 20 de minute de sport zilnic poți avea: corp mai armonios, balans mai bun, postură corectă, musculatură puternică, ceea ce va scădea riscul de accidentări, vei dormi mai bine, vei fi mai încrezător. Vei avea mintea limpede, vei face față mai bine stresului în timpul zilei. Cum suna asta? Eu le simt pe pielea mea, vă sfătuiesc din experiență”, a scris Elwira Petre, pe social media.
Citeste si:Nosfe ar fi împlinit astăzi 38 de ani. Soția lui, gest suprem de...
![]()
Având în vedere că a fost concurentă și câștigătoare a emisiunii America Express, unde a participat alături de soțul ei, fanii sunt de părere că nimic nu îi poate sta în cale, când își propune ceva. Este o femeie ambițioasă, care nu se va da bătută nici în acest caz.
„Chiar dacă a fost mai greuț nu mă las. Mai ales că formele ușoare de mișcare sunt la îndemână: alergat, o plimbare cu bicicleta, mers alert pe jos 15-20 minute, chiar și curățenie intensă în casă”, a mai zis ea.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Cum putem să fim ”fashionable” fără să facem mai mult rău planetei
Sursa: green.start-up.ro
-
Sebastian Doroftei, Codezilla: Cum crești un business sănătos în servicii IT
Sursa: start-up.ro
-
Nu pierzi un suflet drag doar o singură dată, îl pierzi zi de zi, iar şi iar,...
Sursa: garbo.ro
-
Ce urmează pentru bănci în 2024?
Sursa: futurebanking.ro
-
Tarot online: Se vede o iubire nouă la orizont?
Sursa: kudika.ro
-
Prioretail.ro, platforma unui arhitect care vrea să creeze un ecosistem...
Sursa: retail.ro
-
Ce au în comun Ținutul Buzăului, Sardinia și Peninsula Nicoya din Costa Rica?...
Sursa: wall-street.ro