Alin Oprea și Medana, primele declarații despre nuntă

Finalul săptămânii trecute a fost unul special pentru Alin Oprea și Medana, dar și unul plin de emoții, având în vedere că aceștia și-au jurat iubire veșnică în fața lui Dumnezeu. Cei doi soți și-au dorit ca evenimentul să fie unul de care invitații lor, dar mai ales cele zece perechi de nași pe care le-au avut să nu îl uite niciodată și nu și-au propus nicidecum ca nunta să fie clasică, tradițională, dar au respectat cu toate acestea multe dintre lucrurile care se fac un asemenea eveniment, precum dansul mirilor, dansul Medanei cu fiul lor, moment în care aceasta a izbucnit în lacrimi, dar au făcut și ceremonia religioasă așa cum se cuvine.

Despre partenera lui de viață, Alin Oprea a avut numai cuvinte frumoase de zis la adresa Medanei și consideră că este un bărbat binecuvântat și împlinit și îi este recunoscător, în primul rând, lui Dumnezeu pentru toate clipele frumoase pe care le-a trăit până acum alături de Medana, femeia perfectă care a apărut în viața lui la momentul potrivit. În plus, a dezvăluit că este o onoare pentru el ca o asemenea femeie să îi fie soție și prietenă.


“Mă simt un om binecuvântat de Dumnezeu, un bărbat împlinit și un artist iubit de către public. Statutul de bărbat însurat este cel care mă reprezintă, eu fiind un familist convins. Având alături de mine soția mult dorită, soția visurilor mele, spun cu mâna pe inimă că este o onoare să fiu soțul unei femei care știe să fie femeie”, a declarat Alin Oprea, pentru click.ro.


Medana a avut foarte multe emoții în ziua nunții sale și a profitat de ocazie pentru a-și lansa cartea de poezii pe care o iubește și care a fost premiată de domnul doctor Victor Constantin Moruțoiu, cel care este un membru al Uniunii Scriitorilor în cadrul Festivalului Literar Internațional cu premiul pentru debut în poezie ‘Cornelia Caragea. Este fericită că totul a decurs conform planului și mai ales că toată lumea s-a simțit bine.


“Nu am vrut o nuntă clasică, tradițională. Eu nu a vrut să fiu furată timp de 30-40 de minute. Eu am preferat să lansez cartea pe care am oferit-o cadou la plecare invitaților. Am avut multe momente emoționante. Ceremonia religioasă, valsul mirilor, dansul cu fiul meu la care am și izbucnit în plâns, prezentarea torturilor, lansarea primului volum de poezii, premiat de către domnul doctor Victor Constantin Moruțoiu, membru al Uniunii Scriitorilor în cadrul Festivalului Literar Internațional cu premiul pentru debut în poezie ‘Cornelia Caragea’, prezentat de doamna editor Nadia Farcaș de la Editura Ecou Transilvan”, a zis Medana, la rândul ei.