Alina Radi este suspectă de cancer

Alina Radi a fost una dintre cele mai puternice concurente din cel mai recent sezon al emisiunii Survivor România și chiar dacă a avut parte de susținere din partea celor de acasă, nu a avut atât de multă încât să ajungă până în marea finală sau să câștige marele premiu al competiției. Ei bine, nu a regretat absolut nimic, pentru că s-a bucurat de experiență în sine, fiind convinsă că nu va ma ajunge să se bucure pentru a doua oară de același lucru.

Cu toate acestea, adevăratele probleme au început când a revenit în țară, moment în care a slăbit foarte tare ajungând să cântărească 58 de kilograme pentru prima dată în viața sa, din cauza stresului. Nu a stat prea mult pe gânduri și a mers la medic, pentru a-și face un control la inimă. Avea tensiunea foarte mare și pulsul crescut și imediat s-a gândit că nu era ceva în regulă cu ea și chiar așa a fost, mai ales că și sora ei s-au născut cu probleme. Din cauza acestora nu a avut voie să facă sport foarte mulți ani, după cum chiar ea a povestit.


„Da, am slăbit foarte mult, am 58 de kg, niciodată nu am avut atât, eu sunt și înaltă. Am slăbit din cauza stresului. Am mers la medic pentru a îmi face un control la inimă, aveam tensiunea foarte mare, pulsul foarte crescut, mă gândeam că ceva nu este ok. Eu și sora mea ne-am născut cu o valvă mai subțire la inimă, care nu pulsează sau nu primește aer suficient, așa ni s-a spus în trecut. Eu am fost scutită de sport foarte mulți ani.

La inimă mi s-a spus că este totul ok, însă când a urcat cu acel aparat spre gât, mi s-a spus: Ai un nodul la gât. În acel moment mi s-a tăiat filmul, am întrebat dacă este cancer, mi s-a spus că nu știe, dar trebuie să urgentez controlul, să merg în regim de urgență să fac investigații”, a declarat Alina Radi, conform spynews.ro.


Din fericire, nu are probleme cu inima, dar medicul care a consultat-o a constatat că are un nodul la gât, iar în clipa în care a întrebat dacă este cancer, nu i s-a putut spune pe loc, deoarece sunt necesare mai multe investigații în acest sens. Problemele nu s-au oprit acolo, pentru că după ce a făcut analizele respective, a aflart că are și un chist în zona gâtului care deși nu este grav, trebuie ținut sub observație.


„Mi-au găsit un nodul tiroidian, nu puteam să mănânc mâncare solidă, doar lichide. Eu, practic, nu puteam să înghit datorita inflamației pe care o aveam în gât, iar eu am corelat cu nodulul. Din cauza acestui nodul, am stări de nervozitate, tensiunea ridicată, pulsul mărit. Toate semnele duceau spre această boală nemiloasă. Am făcut și greșeala pe care o facem toți, m-am pus pe căutat și citit. Mulțumesc lui Dumnezeu, au ieșit analizele bune, mai am de făcut câteva investigații de făcut.

Când am făcut investigațiile pentru nodul, medicii mi-au găsit și un chist în zona gâtului, nu este grav, trebuie ținut sub observație, o dată la 6,7 luni, să vedem dacă stagnează sau crește. În funcție de asta vom vedea ce tratament îmi trebuie pentru a se retrage sau poate ar trebui scos, operat dacă nu se retrage”, a mai zis ea.