Ce a declarat Vica Blochina la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
Vica Blochina este o femeie care deși a trecut prin multe de-a lungul vieții sale, a avut și succes și are în continuare. Înainte de a ajunge balerină și de a ajunge cunoscută și apreciată pentru munca sa, blondina a trecut prin multe, iar în cadrul emisiunii pe care o prezintă Denise Rifai, și-a deschis inima și a vorbit despre toate aceste lucruri și nu numai. Ei bine, fosta amantă a lui Pițurcă a început să danseze încă de pe la vârsta de patru ani, iar în Lituania, unde a crescut și a copilărit ea, pentru a ajunge ca o persoană să aibă o carieră în dans, era nevoită să se supună unei educații severe, ceea ce i s-a întâmplat și ei.
“Foarte multă suferință am îndurat, chiar acum ascult întrebările și nu îmi vine să cred. La cât de puternică sunt eu și râd tot timpul… A fost foarte greu pentru un copil de 4 ani... educația la noi (n.r. în Lituania) a fost, dacă vrei să fii foarte bun trebuie să fii bătut si jignit. Așa am crescut, bătută si jignită în sala de dans ”, a declarat Vica cu ochii in lacrimi.
Aceasta îi datorează foarte multe tatălui ei, pe care l-a descris ca fiind unul grijuliu și iubitor, motiv pentru care îi este recunoscătoare. Blondina a făcut sacrificii mari pentru a ajunge unde este acum, dar nu ar fi reușit nimic în absența familiei ei.
“I-aș mulțumi pentru tot tatălui meu, pentru ce sunt eu acum. Am avut o relație foarte bună cu tata… M-a iubit foarte mult, a fost un părinte bun. Poate, într-adevăr, foarte dur, nu mi-a spus niciodată că mă iubește, dar a avut mereu grijă de mine”, a mai zis ea.
Când a venit vorba despre tatăl fiului ei, Vicăi Blochina i-a fost greu să vorbească, pentru că a fost singurul bărbat care i-a marcat viața în adevăratul sens al cuvântului. Având în vedere că au fost 16 ani în care i-a fost amantă lui Victor Pițurcă și privind în urmă, crede că a fost o decizie greșită, pentru că ar fi putut să fie cu oricine altcineva.
Ce regrete are, de fapt, Vica Blochina. Fosta concurentă de la...

„Este. A fost o poveste în așa fel de la Doamne Doamne, nu știu ce să zic, a fost una proastă în viață. El mi-a marcat viața, el, singurul om din viața asta care mi-a marcat viața. De ce spun că a fost o alegere proastă? Pentru că eu nu mulgeam vaca, nu făceam curat la el, el m-a cunoscut cea mai mișto dansatoare, balerină din Melody, care își dorea orice bărbat în momentul ăla. Și erau 60% din oamenii care veneau la barul ăla care își doreau să iasă cu mine la masă și stăteau la coadă și dintre toți acei milionari care îmi aduceau Rolls Royce cadou și eu am râs de el, care veneau, oamenii cunoscuți cărora nu le spun numele că nu are sens”, a mai zis ea.
Dansatoarea a ales un bărbat pentru care a fost aspru judecată, mai ales că era un om însurat și nu foarte bogat, având în vedere standardele pe care le-a avut.
Vica Blochina a desființat-o pe Bianca Patrichi de la Survivor...

„Eu am ales un bărbat, pentru care oamenii m-au judecat, un om însurat, cu doi copii și nu cel mai bogat, dacă eram eu așa materialistă. Tu ce crezi că i-a spus acest om unui copil de 19 ani? Că eu m-am ales cu aceste bube pe cap și să rămân amantă următorii 16 ani de zile pentru acesta în România. Eu am fost lângă el și l-am iubit foarte mult, cu toată umilința pe care mi-a dat-o”, a adăugat vedeta.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Review E-Mobility Urban Cargo: dubița electrică de oraș cât un Smart Forfour
Sursa: green.start-up.ro
-
Startup Elites 2023: workshop-uri pentru participanți partea a III-a
Sursa: start-up.ro
-
ANPC, în mall Veranda: ce amenzi au fost aplicate și ce operatori au fost...
Sursa: retail.ro
-
Delicii baby-friendly: 3 rețete de torturi pentru copii
Sursa: garbo.ro
-
Generația Z vs. Inteligența Artificială: Mai multe dezavantaje decât beneficii?
Sursa: futurebanking.ro
-
Tarot Online: Ar vrea să se întoarcă, dar n-are curaj?
Sursa: kudika.ro
-
Ciolacu, despre mita lui Buzatu: Eu nu am văzut în viaţa mea atâţia bani la...
Sursa: wall-street.ro