Ana Baniciu și Edy Kovacs se mută la casă nouă

Ana Baniciu și Edy Kovacs trăiesc o poveste de dragoste frumoasă, la care foarte puțini tineri de vârsta lor îndrăznesc să viseze. Aceștia s-au cunoscut în urmă cu aproximativ doi ani și au simțit, încă din prima clipă, că sunt făcuți unul pentru celălalt, iar de acolo până la a-și face planuri serioase de viitor a mai fost un singur pas. S-au logodit și chiar vor face și nunta în viitorul apropiat, iar recent au decis că au nevoie de mai mult spațiu, motiv pentru care se mută la casă nouă.

Îndrăgostiții au achiziționat o casă veche, din anul 1927, pentru care au început deja renovările. Imediat după ce s-au apucat de treabă, cântăreața a postat imagini care mai de care mai interesante pe social media, pentru a le arăta fanilor de ce surprize au parte. Blondina a povestit că au dat de bucățele de trecut, iar ambii își doresc să păstreze esența locuinței în care se vor muta, după ce totul va fi pus la punct.

Ana Baniciu este conștientă că toate lucrurile pe care vor să le realizeze vor fi unele de durată, spunându-le fanilor ei din mediul online că toată vara o vor găsi pe șantier, pentru că se muncește de zor la casa lor. Îi va ține și pe urmăritorii ei la curent cu tot ceea ce se va petrece în timpul renovărilor, deoarece îi place să îi aibă mereu aproape și să afle primii noutățile din viața sa și ale partenerului ei de viață, Edy Kovacs, direct de la ea. Astfel, i-a făcut curioși și mulți sunt nerăbădători să vadă cum vor evolua lucrurile.

Sursa foto: Ana Baniciu/InstaStory


„Am început șantierul! Lucrăm de zor la casa noastră nouă, o casă construită în 1927, acum aproape 100 de ani. Ne-am așteptat să fie o casă mai pretențioasă, cu multe surprize și în poza 2 aflați că așa și e. Găsim treptat bucățele din trecut și încercăm pe cât posibil să păstrăm esența! Vă țin la curent cu tot procesul inevitabil pe story. Vara asta știți unde mă găsiți… pe șantier”, a transmis Ana Baniciu pe Instagram.