Inna, dezvăluiri despre cererea în căsătorie
În urmă cu câteva săptămâni, Deliric și-a făcut curaj și a cerut-o în căsătorie pe frumoasa lui parteneră de viață, iar răspunsul Innei a fost „Da!”. Până în momentul de față, cântăreața nu a mai vorbit despre logodnă, dar nu pentru că nu și-ar fi dorit, ci pentru că a trecut printr-o perioadă ceva mai grea. Nici în perioada în care artistul a decis să îi ceară mâna, vedeta nu era deloc bine, din cauza problemelor de sănătate pe care le are bunica sa.
Având în vedere că trecea prin stările respective, cererea în căsătorie a fost fericirea supremă pentru ea. A fost un carusel de emoții pentru ea, mai ales că omul pe care îl iubește și alături de care se vede trăind pentru tot restul vieții sale face un asemenea gest de iubire. Totul s-a întâmplat în Malta, unde se aflau pentru unul dintre concertele pe care ea l-a susținut acolo, la finalul anului.
"A fost o surpriză și pentru mine, nu doar pentru voi, chiar nu mă așteptam. A venit într-un moment în care eram supărată din cauza stării de sănătate a bunicii mele, foarte tristă, pentru că știam ce urmează, și cererea în căsătorie a fost fericirea supremă.
Practic, un rollercoaster emoțional. Dar e fericire pură când vine un astfel de gest de dragoste de la omul pe care îl iubești și alături de care te vezi pentru tot restul vieții. Nu a fost o petrecere, noi am fost în Malta pentru concertul meu de Revelion și apoi am rămas acolo, pentru câteva zile, în vacanță, unde au fost și câțiva prieteni de-ai noștri.", a declarat Inna, pentru viva.ro.
Întrebată care a fost reacția părinților lor, când au aflat de cererea în căsătorie, Inna a zis că niciodată ei nu au avut parte de vreo presiune din partea lor. Acest lucru i-a ajutat extrem de tare, iar cei care i-au adus pe lume sunt fericiți, dacă și ei sunt fericiți. Totul a venit de la sine în relația lor și fără efort, iar acesta nu poate decât să fie un motiv de bucurie pentru cei doi îndrăgostiți.
Războinicii nu au reușit să scape de Maria Lungu. Care a fost...
"Absolut niciodată nu am avut astfel de presiuni din partea părinților mei și nici Toto nu a avut parte de această presiune din partea alor lui. A fost un moment care a venit firesc în viața și relația noastră. Părinții noștri au fost extrem de fericiți pentru noi, s-au bucurat enorm!", a mai zis cântăreața pentru sursa citată.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Sursa: retail.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Transformă-ți grădina într-un paradis: 10 obiecte de decor potrivite pentru...
Sursa: garbo.ro
-
Premieră pentru Revolut: Lansează refinanțarea creditelor
Sursa: futurebanking.ro
-
Psihologii dezvăluie cele 15 calități pe care femeile le caută în bărbații cu...
Sursa: kudika.ro
-
Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei: Nu îmi pun...
Sursa: wall-street.ro