Răzvan Danciu a fost eliminat de la Survivor România, în ediția de seara trecută. Nu a durat prea mult timp și a dat primele declarații legate de plecarea sa din concurs, fiind foarte recunoscător pentru toate lucrurile pe care le-a trăit alături de colegii lui.

Răzvan Danciu, declarații după eliminare

Competiția Survivor România devine una din ce în ce mai grea pentru concurenții ambelor tabere. Lipsa hranei, oboseala și tot stresul acumulat le dau mari bătăi de cap. De la un timp, norocul nu mai este deloc de partea Războinicilor, iar din cauza faptului că au pierdut jocul pentru imunitate, Andrei Neagu, Codruța Began și Răzvan Danciu au fost în pericol de eliminare, cel mai tânăr dintre ei primind foarte puțină susținere din partea oamenilor de acasă.

Ei bine, Răzvan Danciu a fost cel care a părăsit competiția seara trecută, iar la foarte scurt timp după ce și-a auzit numele, a dat câteva declarații cu ochii în lacrimi. Acesta nu a regretat deloc faptul că trebuia să plece, pentru că i se pare incredibil că a avut ocazia să trăiască toate acele lucruri la doar 20 de ani. Este recunoscător pentru șansa care i s-a oferit și pentru că a făcut parte dintr-o echipă precum ce a Războinicilor, în care a descoperit prietenia adevărată.

„Nu am niciun regret că plec, mi se pare incredibil ca la 20 de ani să trăiești așa ceva, simt doar recunoștință și mulțumire pentru tot ce am trăit aici, pentru echipa asta minunată. Am cunoscut prietenia adevărată, am avut șansa să cunosc și să concurez alături de persoane faimoase. Sunt foarte recunoscător, sunt lacrimi de fericire“, a declarat Răzvan Danciu, la Survivor România.

Telespectatorii nu au fost neapărat de acord cu ceea ce s-a întâmplat în cadrul ediției de seara trecută, iar unii au fost de părere că nu el era cel care merită să treacă prin asta. Unii dintre fanii emisiunii nu au putut accepta ideea că Răzvan Danciu a primit mai puține voturi decât Andrei și au criticat eliminarea tânărului, spunând că se procedează în felul acesta, pentru ca Faimoșii să aibă un avantaj, mai ales că Războinicul era bun din punct de vedere sportiv, dar și educat, după părerea oamenilor din secțiunea de comentarii.

Citeste si:
Ada Dumitru de la Survivor România, apărată de familie: „Nu e ușor...
Ada Dumitru de la Survivor...

„Fix cel la care nimeni nu se gândea că va ieşi, acela a ieşit. Eu nu cred că a fost votat mai puţin decât Andrei. Uitați de voturi, e doar «jocul» producătorilor pentru a crea suspans, surpriză... “., „Se pare că e nevoie de concurenți slab pregătiți pentru a lăsa avantaj Faimoșilor la următoarele confruntări. Tu ai fost un Războinic adevărat“., „Am judecat greșit ieșirile lui de la începutul concursului, este un tip foarte serios, competitiv și cu o sensibilitate aparte“., „Răzvan, un copil bun și educat, altcineva trebuia să plece“.

„Penibilul de actor cu un punct pe lună e păstrat în competiție... Cu ce gândesc unii oameni, e greu de înțeles. Drum bun în viață, Răzvan! Felicitări pentru tot“., „Chiar îmi pare rău că a plecat. Nu merita să plece. Mult deasupra celorlalți doi, mai ales, mult deasupra lui Neagu. Frumoasă ieșire, cu capul sus, aplaudat la unison de ambele tabere. Asta spune tot“, au fost câteva dintre comentariile fanilor emisiunii.

Citeste si:
Mihai Zmărăndescu regretă că a participat la Survivor România:...
Mihai Zmărăndescu regretă că...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 Ianuarie 2023 - 12 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.