Ruxi a dat cărțile pe față și le-a spus fanilor emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” adevărul despre relația sa cu Cristi Mitrea. Mulți dintre cei care au urmărit imaginile cu cei doi și le-au analizat comportamentul au ajuns repede la concluzia că formează un cuplu, dar vedeta a decis să-i lămurească, într-un final.

Ruxi a dat cărțile pe față în ceea ce-l privește pe Cristi Mitrea

Ruxi este una dintre cele mai controversate concurente din cadrul emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” și în ciuda faptului că mulți nu s-ar fi așteptat să reziste atât de mult, vedeta se descurcă destul de bine și are totul fel de strategii pe care le aplică în rândul celorlalți concurenți. Are momente în care simte că îi este greu, dar dă tot ce are mai bun pentru a duce toate probele la bun sfârșit și pentru a rezista în condițiile din jungla Dominicană. Ea a demonstrat, așadar, că este o concurentă puternică de care rivalii ei se tem.

De asemenea, au început să apară tot felul de discuții despre ea și despre colegul ei, Cristi Mitrea, de care părea tot mai apropiată în ultima vreme. Cei doi au fost surprinși și în tot felul de ipostaze, de pe urma cărora oamenii din fața micilor ecrane au ajuns la concluzia că sunt împreună, dar adevărul este cu totul și cu totul altul, iar Ruxi a vorbit sincer despre acest subiect cu Anisia Gafton. Ea ținut să precizeze, încă de la bun început, faptul că doar a făcut caterincă, iar acum nu mai este deloc amuzant.

Retail jobs

„Nu mi-a plăcut niciodată, Anisia. Am făcut caterincă, după am văzut că el s-a schimbat, că a devenit mai calm și am zis să o mai țin, dar eu i-am spus că e gata, gluma nu mai e amuzantă, a plecat și Mara… A ieșit combinația!”, susține Ruxi, în cadrul emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.

Ruxi a mai declarat că nu i-a plăcut niciodată de Cristi Mitrea și că, de fapt, scopul ei este acela de a-l scoate din joc pe concurentul de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Are o strategie bine pusă la punct, dar până la urmă este un concurs și doar unul dintre ei va fi marele câștigător și în care fiecare trebuie să își folosească armele pentru a ajunge cât mai departe cu putință. La final, a zis clar că fetele trebuie să scape de toți bărbați și asta încearcă să facă și ea.

Citeste si:
Alina Eremia i-a făcut avansuri lui Dorian Popa. Influncerul a dat...
Alina Eremia i-a făcut...

„Mi-ar plăcea să mă ajute Universul să-l scot din joc pe Cristi! Aș vrea să încerc chestia asta. Poate sunt nebună pentru că asta cred sau că vreau să fac asta. Pur si simplu e un bărbat și avem nevoie să scăpăm de bărbați”, mai spune concurenta, la un moment dat.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Octombrie 2022 - 10 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.