Nicoleta Nucă se căsătorește anul viitor, mai exact undeva prin primăvară. Frumoasa artistă a vorbit despre unul dintre cele mai importante evenimente din viața sa și a partenerului său de viață, iar cea mai mare dorință pe care o are este aceea de a-i avea alături pe toți cei dragi lor și nimic mai mult.

Nicoleta Nucă, detalii despre căsătorie

Nicoleta Nucă trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Alex Ursache, toboșarul pe care l-a cunoscut în urmă cu câțiva ani, de care s-a îndrăgostit și alături de care se vede trăind pentru tot restul vieții sale. Acesta și-a cerut iubita în căsătorie, acum câteva luni, iar de atunci fanii sunt nerăbdători să îi vadă pășind în fața altarului, doar că îndrăgostiții nu par că se grăbesc în acest sens și nici nu își fac planuri din timp, pentru că sunt două persoane spontane care preferă să facă totul pe ultima sută de metri.

Recent, cântăreața a oferit câteva declarații despre ziua nunții pentru care nu au pregătit nimic. Nu au stabilit data, nu și-au cumpărtat ținutele și nici măcar nu s-au gândit unde vor să își unească destinele, tot ce știu este că va avea loc în primăvara anuluu viitor. Având în vedere felul lor de a fi, Nicoleta Nucă este ferm convinsă că atât ea, cât și viitiorul ei soț se vor organiza cât mai aproape de eveniment. Nici nu crede că îi va da prea mari bătăi de cap, așa cum se întâmplă în cazul multora, pentru că vedeta s-a gândit să facă un eveniment intim, restrâns și cu puține persoane, pentru care nu au nevoie de pregătiri cu un an înainte.

"Noi suntem foarte spontani de felul nostru și recunosc că nu am planificat absolut nimic, nici macar nu avem o dată.. o perioadă poate sa zic că avem, în primăvara, dar nu avem nici locație , nici rochie, absolut nimic, așa ne-am obișnuit noi să facem. Probabil o să facem totul pe ultima sută de metri pentru că, în continuare rămâne ideea că ne dorim ceva foarte intim, foarte restrâns, cu extrem de puțini oameni și atunci nu cred că o să fie nevoie de pregătiri cu un an înainte, cu nebunie , cu isterie și cu crize, că nu vreau să fiu genul ăla de mireasă isterică, crizată.", a declarat Nicoleta Nucă, la Antena Stars.

Frumoasa artistă nu vrea ca ea și partenerul ei de viață să facă o nuntă în care să respecte tradițiile. Faptul că se iubesc cel mai important pentru ei și nu crede că este nevoie nici de nași sau de alte lucruri. Nicoleta Nucă nu își dorește decât ca oamenii care sunt cu adevărat importanți pentru ei să le fie alături, ceea ce se va și îmtâmpla, după câte a povestit chiar ea.

Citeste si:
Agri Trade Summit 2024, cel mai complex eveniment din România...
Agri Trade Summit 2024, cel...

"Nu prea cred că ai nevoie de nași. Adică putem foarte bine să ne celebrăm nunta și fără ei. Oricum oamenii cei mai importanți din viața noastră vor fi alături de noi și asta contează cel mai mult.", a mai spus artista.


De asemenea, Nicoleta Nucă a vorbit și despre schimbările pe care a fost nevoită să le facă în ceea ce o privește, pentru a se simți mai bine în pielea sa. A avut mult de lucru, dar cel mai important este că acum se simte mai bine în pielea sa și este pe deplin fericită.

"Felul în care ne vedem în oglindă se datorează, în primul rând, gândurilor pe care le avem și dacă nu reușim să controlăm și să reglăm latura aia, cu siguranță atunci când ne vom uita în oglindă nu vom vedea ceea ce ne-am dori să vedem. De acolo apare nemulțumire, depresie... și multe altele.

Citeste si:
Cum s-au pregătit Ionuț Rusu și George Tănase pentru America...
Cum s-au pregătit Ionuț Rusu...

Am încercat să lucrez la această latură a mea, să îmi schimb viziunea despre mine, despre corpul meu, mai ales că trăim vremuri în care există acea libertate de a fi exact așa cum îți dorești, fie că ești foarte slabă, sau mai voluptoasă .. frumusețea are orice mărime, orice culoare, așa că o acceptăm fix așa cum este.", a adăugat Nicoleta Nucă.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 29 Septembrie 2022 - 03 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.