Fiica Iuliei Albu, Mikaela, împlinește 13 ani anul acesta, iar mama sa este mulțumită de persoana pe care a crescut-o, dar cu toate acestea speră ca ea să nu îi semene. Vedeta a vorbit despre fata ei care se transformă într-o domnișoară în toată regula.

Fiica Iuliei Albu va împlini frumoasa vârstă de 13 ani

Iulia Albu a fost mereu o persoană discretă, când a venit vorba despre viața sa privată și și-a deschis rar sufletul în fața camerelor de filmat. Cu toate acestea, are și ea momentele sale în care simte nevoia să vorbească despre cei dragi, iar într-un interviu a vorbit despre cea mai importantă ființă din viața sa și anume Mikaela, fata pe care o are împreună cu Mihai Albu.

Criticul de modă se bucură că are un copil cu care se poate mândri oriunde ar merge, iar Mikaela se transformă deja într-o domnișoară în toată regula, care anul acesta va împlini frumoasa vârstă de 13 ani. Deși se află la vârsta la care nu știe exact ce vrea să facă în față, fiica vedetei este destul de sigură pe ea, iar mama sa spune că este cea mai bună versiune a ei. Iulia Albu nu își dorește să îi semene, ci să fie ea însăși, fiindcă este de părere că este un chin pentru orice copil, de oriunde, să ducă în spate povara unui părinte. Nu își dorește decât să fie o mamă bună pentru ea, pentru că în rest lucrurile vin de la sine.

„Mikaela împlinește anul acesta 13 ani și este cea mai bună versiune a ei. Nu vreau să semene cu mine. Vreau să semene CU EA. Este îngrozitor pentru un copil să ducă pe umeri povara validării unui părinte. (...) Îi zic „nu frecvent și cred că este normal să o fac. O iubesc, i-o spun și i-o arăt, însă nu creându-i un cult al personalității. Îmi doresc să îi fiu o mamă bună”, a declarat Iulia Albu, pentru viva.ro.

De asemenea, vedeta a dat din casă și le-a spus tuturor cum se înțelege fiica ei cu actualul său partener de viață, Mike. Aceste mărturisiri au fost o reală surpriză pentru fanii săi, deoarece vedeta vorbește foarte rar despre relația lor pe care preferă să o țină departe de ochii lumii, pentru a se bucura în liniște de momentele frumoase din viața lor. Ei bine, din câte a spus criticul de modă, aceștia se comportă ca o familie, se înțeleg de minune, iar acest lucru este cel mai important pentru ea.

Citeste si:
Bianca Drăgușanu, o vedetă asumată. Ce a declarat despre partenera...
Bianca Drăgușanu, o vedetă...

„Suntem o familie. Și acesta este cel mai important lucru. „Lupte există, ca în orice altă familie. Eu sunt cel mai greu de înduplecat, dar chiar și eu, „temuta Iulia Albu, mă topesc la vederea ochilor ei albaștri”, a mai zis vedeta.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 Septembrie 2022 - 09 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.