Dana Budeanu, afirmații despre divorțul anului

Lumea mondenă este în stare de șoc, după ce vestea că Simona Halep și Toni Iuruc divorțează la doar un de la cununia civilă a făcut înconjurulul internetului. La scurt timp după aceea, milionarul a ieșit în față cu o declarație prin intermediul căreia a confirmat faptul că el și tenismena au decis de comun acord ca fiecare să meargă pe drumul lui, dar a mai zis și că este ultima sa apariție publică și că va lasa avocații să se ocupe de restul lucrurilor, în cel mai frumos mod posibil.

Cei doi au făcut cununia civilă, în urmă cu un an, iar anul acesta în luna noiembrie, aceștia ar fi trebuit să pășească împreună în fața altarului și să își unească destinele și în fața lui Dumnezeu. Aceștia nu au mai dat niciun fel de detaliu despre nuntă, fapt care i-a pus oricum pe gânduri pe urmăritorii lor, dar aceștia nu s-au gândit nici măcar o secundă la divorț ci, probabil, la faptul că vor să țină totul secret așa cum le stătea în fire, când venea vorba despre evenimentele importante din viața lor.



Dana Budeanu a făcut și ea o postare cu totul și cu totul neașteptată despre divorțul milionarului de tenismenă și a transmis că ea a crezut în dragostea celor doi și că nu ar fi crezut că vor ajunge într-un asemenea punct al vieții lor. Creatoarea de modă a distribuit în mediul online și știrea în care se vorbea despre separarea lor, semn că a fost un șoc chiar și pentru ea. Un real șoc este și pentru presa internațională care a preluat subiectul, încă de acum câteva ore, când au apărut primele informații despre divorț, dar și pentru fanii lor care așteptau cu sufletul să vadă ce rochii va purta Simona Halep în ziua nunții.

“Dragoste la prima vedere? Cine ar fi crezut? Eu! Bravo! Du-te Cu iubirea.”, a scris Dana Budeanu, pe social media.