De ce a ales Vlăduța Lupău acest nume pentru copilul ei

Pe data de 6 august, Vlăduța Lupău l-a adus pe lume pe fiul ei, pe care atât ea, cât și Adi Rus și l-au dorit din tot sufletul. Aceștia s-au pregătit intens pentru ziua în care au devenit părinți, deoarece și-au dorit ca micuțului să nu îi lipsească nimic în primele zile de viață, iar cântăreața s-a declarat pregătită să își rolul de mamă în serios, în ciuda faptului că era conștientă de faptul că nu va fi atât de ușor precum pare.

În momentul de față, artista este în perioada de acomodare cu cel mic, dar este ferm convinsă că depăși și acest moment și că va fi o mamă model pentru cel mic. Imediat după ce fiul ei a venit pe lume, aceasta a dezvăluit și numele pe care l-au ales pentru el și anume Iair, un nume special și neobișnuit despre care fanii ei de pe Instagram și-au pus tot felul de întrebări. Unii și-au dorit să știe ce înseamnă și cum s-au gândit la el, iar în urmă cu puțin timp ea a vorbit la Story despre acest aspect.

Ei bine, a spus că este un nume pe care ea și tatăl copilului ei l-au ales din Biblie și care are o semnificație aparte. Acesta simbolizează lumina, strălucirea, în special strălucirea lui Dumnezeu și se sărbătorește pe data de 1 noiembrie, de ziua tuturor sfinților. Mai mult de atât, se pare că au decis să îl numească așa încă dinante de a afla dacă vor fi părinți de fată sau de băiat.


‘’Este un nume ales de noi din Sfânta Biblie și este un nume creștin. Ție îți vom spune cum ne-a trimis Dumnezeu în minte acest nume pentru tine și cât de frumoasă e povestea ta’’, a scris Vlăduța Lupău, pe Instagram.

‘’Numele l-am ales în primele zile când nici măcar nu știam dacă va fi băiat. Iar ziua nașterii și-a ales-o el...nu aveam naștere programată! Tocmai vă ziceam zilele trecute că trebuie să se nască pe 8 august, dar s-a născut pe 6 august’’, a mai mai povestit artista, în mediul online.