Mihai Bendeac, distracție la malul mării

Mihai Bendeac este genul acela de om care muncește mult, care dă tot ce are mai bun pe scenă, dar care nu uită să se și distreze din când în când. Ultima perioadă din viața juratului de la iUmor a fost una extrem de aglomerată, pentru că pe lângă faptul că a avut spectacolo, repetiții, turnee și filmări, s-a mai ocupat și de o premieră, dar a și scris ceva ce le-a promis fanilor că vor vedea mai târziu.

Iubește ceea ce face, dar asta nu înseamnă că și el ca orice om are nevoie de o pauză, așa că la finalul acestei săptămâni a decis să se bucure și el de câteva zile libere, iar vineri va pleca la Neversea, unde speră să nu fie acuzat de nimeni că a pierdut controlul sau că s-a făcut de râs, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, pentru că oricum nu va pune la suflet nimic din toate acestea, singurul lui fiind de a se distra și de a simți bine bine până în zori.

Actorul a spus că i-ar plăcea și lui să își găsească liniștea la fel ca buna lui prietenă și colegă, Delia, mergând pe munte sau stând cu familia, dar nu este genul lui deloc. Așa că după o perioadă în care a avut de muncit întruna, se va relaxa la unul dintre cele mai iubite festivaluri de la noi din țară.


„Spectacole, turnee, repetiții, premieră, filmări, scris (urmează să vedeți ce am scris) și alte activități. Atât am de spus… Vineri plec la Neversea… Să dea dreacu’ dracilor să mă acuze cineva că am pierdut controlul, că m-am făcut de căcat, că m-am târât spre baie la 3:00 dimineața. Ăsta sunt… Altul mama nu mai face.

Aș vrea să fiu genul care-și regăsește relaxarea după o astfel de perioadă în mod constructiv. Mergând pe munte ca Delia. Stând cu familia… Nu, tatile! Eu sunt în prag de 40 de ani și mă doare-n p..ă că nu reușesc să trec peste faptul că relaxarea mea înseamnă haos…”, a notat Mihai Bendeac, pe contul lui de Instagram.