Lui Sebastian Dobrincu i-a ajuns răbdarea la limită
La momentul actual, Sebastian Dobrincu este într-o relație cu Ioana Ignat alături de care pare fericit și împlinit în adevăratul sens al cuvântului. Acesta se bucură de fiecare moment pe care îl petrec împreună, dar nu poate ignora faptul că anumite persoane din trecutul său nu îi dau pace și fac ce fac și reușesc să îl facă să pară personajul negativ din poveste, cum a fost în cazul lui Mimi, fosta lui iubită pe care o respectă, în ciuda afirmațiilor făcute de ea.
Partenerul de viață al Ioanei Ignat a dorit, la un moment dat, să își ia o povară de pe suflet și a mărturisit că își cere scuze în fața fostei iubite, pentru toate dățile în care i-a greșit. Nu i se pare normal, mai ales că au avut o relație bazată pe iubire, ca ea să meargă acum în tot felul de emisiuni și să inventeze anumite lucruri despre el, să spună că merge des la psiholog, când ei știau care este realitatea.
Din punctul lui de vedere, într-un cuplu lucrurile ar trebui să se rezolve civilizat, iar partenerii ar trebui să discute unul cu altul despre toate problemele care au apărut pe parcurs. Faptul că nu au fost sinceri unul cu celălalt a dăunat foarte mult, dar cu toate acestea, tânărul milionar nu îi poartă pică, o iubește, o respectă și, de asemenea, îi dorește tot bine din lume. Speră și că va înțelege faptul că oamenii nu pot fi niciodată după bunul plac al celor de lângă ei.
„Un exemplu concret: fosta mea iubită, Mimi, care încă minte despre mine prin presă merge foarte des la psiholog. Și ea mi-a recunoscut că merge atât de des. Și-a creat o relație cu psihologul ăla și mergea din prietenie.
Normal ar fi ca într-un cuplu lucrurile să se rezolve civilizat, nu să mergi în podcasturi, mai și mințind. Oamenii nu pot fi modelați după cum dorești tu. Eu o iubesc și o respect la fel de mult și îi doresc bine. Ea ultima dată îmi spunea că mă urăște. Cu ce te ajută pe tine? Îmi cer scuze pentru tot ce i-am greșit. Mi-aș dori să nu mai inventeze povești despre mine”, a declarat Sebastian Dobrincu, în podcast-ul de la Pro FM.
Citeste si:Mircea Eremia, despre participarea fostei sale iubite la Survivor....
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Go big or Go home: cum să te extinzi în Silicon Valley ca firmă din România
Sursa: start-up.ro
-
Google Green Light este soluția software care poate fluidiza traficul în România
Sursa: green.start-up.ro
-
Se vor scumpi produsele Sabon din cauza războiului din Fâșia Gaza? Răspunsul...
Sursa: retail.ro
-
Construind poduri, nu ziduri: Ghid pentru a dezvolta relații sănătoase
Sursa: garbo.ro
-
România a avut cea mai mare rată a inflației din UE în februarie
Sursa: futurebanking.ro
-
Tarot online: Se teme că te poate pierde?
Sursa: kudika.ro
-
Ministrul Energiei: Reactorul nuclear de la Doicești va fi cu 20-30% mai...
Sursa: wall-street.ro