Mihai Bendeac, mesaj pentru Ilona Brezoianu

Ziua de astăzi este una cu o mare însemnătate pentru Ilona Brezoianu, dar și pentru cele mai apropiate persoane din viața sa. Frumoasa actriță își serbează ziua de naștere și a avut parte de niște surprize din partea oamenilor dragi, încă de la primele ore ale zilei. Printre cei care nu au uitat de ea, ba chiar au vrut să se afle printre primii care îi fac urări a fost nimeni altul decât Mihai Bendeac, care a postat chiar și o imagine cu colega lui de scenă. Nu au lipsit nici glumele cu care actorul și-a obișnuit admiratorii.

Ei bine, Ilona Brezoianu împlinește astăzi frumoasa vârstă de 32 de ani și este recunoscătoare pentru tot ceea ce a primit până la această vârstă, dar mai ales pentru prietenii pe care i-a întâlnit în drumul. O prietenie strânsă există și între ea și Mihai Bendeac, iar acest lucru este limpede pentru toți cei care îi urmăresc zilnic pe conturile lor sociale, dar și din limbajul pe care îl folosesc, când se adresează unul celuilalt.


‘’E ziua ei. Am renunțat demult la glumele tampite despre profilul ei de pe publi24 si alte rahaturi imature. Acum o tratez ca pe o Regina (a OnlyFans-ului)… Te iubesc, fa! La mulți ani’’, a scris Mihai Bendeac, pe contul lui de Instagram.


De asemenea, colegul ei de breaslă a ținut să îi mai transmită câteva gânduri și la Story. Mihai Bendeac s-a tot gândit ce urare să îi facă actriței, dar și-a dat seama că dacă se gândește prea mult la acest aspect, riscă să facă o declarație artificială, nu una din suflet, așa că i-a făcut o urare de zile mari, în stilul lui caracteristic. Urmăritorii lui s-au amuzat copios pe seama acestui aspect, dar nu au uitat să îi transmită și ei gândurile lor bune într-o zi atât de importantă pentru ea.

‘’Astăzi este ziua Ilonei și m-am tot gândit ce urare să-i fac și tot gândindu-mă mi-am dat seama că dacă mă gândesc prea mult risc să îi fac ceva artificial. Te iubesc, fă, dă-te-n p**a mea. Ca și cadou de ziua ta, în primul rând, faptul că pentru următoarele 24 nu o să mă vezi pentru că eu plec cu mașina la Oradea, tu o să vii luni cu avionul, a nu mă vedea pe mine de ziua ta reprezintă deja un cadou, dar pentru că ai niște frustrări din trecut la Oradea o ,erg cu tine în mall să îi iau o pereche de adidași’’, a mai scris Mihai Bendeac, la Story.