Ramona Olaru, despre alergiile de care suferă

Chiar dacă este o femeie sinceră, iar fanii au impresia că știu totul despre ea, Ramona Olaru reușește să îi ia prin surprindere de fiecare dată. Asistenta de la Neatza cu Răzvan și Dani a fost mereu genul acela de persoană care și-a pus sufletul pe tavă în fața oamenilor și care oricât a încercat să fie de discretă în ceea ce privește viața privată nu a reușit, deoarece postările sale din mediul online au dat-o mereu de gol. Cel mai bun exemplu este perioada în care s-a despărțit de fostul ei partener de viață, când încă niciunul dintre ei nu confirmase separarea, iar ea s-a dat de gol pe contul ei de Instagram că este o femeie singură din nou.

De pe atunci, admiratorii ei au ajuns la concluzia că nu poate păstra prea mult timp un secret. Ei bine, este foarte posibil să fi avut dreptate, deoarece face ea ce face și reușește să ia pe toată lumea prin surprindere cu declarațiile sale. În cadrul ediției din această dimineață a emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani, blondina a spus clar că este alergică la două alimente și anume vinete și căpșuni, pe care dacă le consumă, se confruntă mai apoi cu mâncărimi în urechi, dar și pe cerul gurii.


"Nu v-am zis, dar vă zic acum. Eu sunt alergică la vinete. Ma mananca in urechi si in cerul gurii de la salata de vinete, dar și de la capsuni la fel. Asta am luat de la tata. Oricum nu ma pot abtine sa nu le mananc. Aia e. (...)", a declarat Ramona Olaru, în cadrul emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani, de la Antena 1.


La capitolul iubire, fosta parteneră de viață a lui Cuza de la Noaptea Târziu nu o duce deloc rău, deși au fost momente în care s-a zvonit că s-ar fi despărțit și de actualui ei iubit, Cătălin Cazacu. Din fericire, relația lor merge din ce în ce mai bine și au planuri serioase de viitor împreună, iar el a povestit chiar că este gata să pășească în fața altarului alături de partenera lui de viață datorită căreia a învățat să iubească din nou cu adevărat.