Roxana Nemeș, se mută în casă nouă
Roxana Nemeș are planuri serioase de viitor, iar de curând a început să facă toate eforturile necesare pentru construirea noii sale case în care se va muta alături de partenerul ei, Călin Hagima. Vedeta este în culmea fericirii și nu îi vine să creadă că visul ei devine ușor, ușor realitate și că în curând se va putea bucura de un spațiu doar al ei, imens și pe care îl va aranja după bunul ei plac.
Având în vedere că este vorba despre un proiect extrem de mare și complex, va ma dura până în momentul în care va fi gata. Atât ea, cât și soțul ei sunt fericiți că în sfârșit se întâmplă lucrul acesta și când a fost nevoită să discute despre ceea ce i se întâmplă, a avut mari emoții, deoarece este un vis împlinit și nu credea că va ajunge să se bucure de propria casă atât de repede. Roxana Nemeș nu a păstrat aceste momente speciale din viața lor doar pentru ea, ci le-a împărtășit cu toți fanii ei de pe social media, unde a postat primele imagini din locuința visurilor sale.
”Sunt foarte fericită. E un alt vis împlinit, e o nouă etapă pentru noi. E un proiect destul de mare, o să mai dureze puțin, dar abia așteptăm să fie gata. Visăm noaptea, suntem super fericiți (...) O să fie frumos, sper ca la finalul verii să fac baie în piscina noastră”, a declarat Roxana Nemeș, la Antena Stars.
Având în vedere că s-au căsătorit anul trecut, că muncesc deja la noua lor casă în care se vor muta imediat după aceasta va fi gata, cei doi soți și-au propus ca după aceea să ducă frumoasa lor poveste de dragoste la un alt nivel. Îndrăgita vedetă a luat în calcul, ca după rezolvarea acestor probleme, să aducă pe lume și un copil, deoarece își dorește enorm să devină mamă și se vede în această postură. Într-un interviu pe care l-a acordat, acum ceva timp, chiar spunea că ea și partenerul ei lucrează la acest aspect și speră ca Dumnezeu să îi ajute și să devină părinți în viitorul apropiat.
„Noi muncim de mult timp în sensul ăsta. Nu mai am răbdare, vreau să fiu mamă tânără, să fiu prietenă cu copilul meu. E momentul perfect pentru asta. Ne dorim foarte mult să devenim părinţi'', a mai spus Roxana Nemeș într-un interviu, conform spynews.ro.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Roxana Nemeș, primele imagini din noua casă: „Sper ca la finalul verii să fac baie în piscina noastră”.