Drama trăită de Ileana Vulpescu

Ileana Vulpescu a scris proză și teatru. De asemenea, a tradus din literaturile engleză, franceză și spaniolă, dar a și semnat versiuni în limba franceză din literatura modernă și contemporană românească, avându-și debutu în revista „Familia” din iulie 1966, cu povestirea ”Scrisoare către un cunoscut”.

Un an mai târziu, romanul acesteia ”Rămas-bun” a fost distins cu premiul Asociației Scriitorilor din București. Ileana Vulpescu a primit și Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, dar și Premiul „Cântarea României” pentru ”Arta conversației”, care s-a dovedit a fi cel mai important și apreciat roman pe care l-a scris vreodată și care a reușit a reușit să ajungă best-seller înainte de 1989. Întreaga sa activitate literară a fost încununată cu premiul „România Mare”, în anul 1991.

După ce în anul 2012, și-a pierdut atât fata, cât și iubirea vieții sale, a trăit o adevărată dramă. La vremea respectivă, s-a scris despre Romulus Vulpescu faptul că ar fi trăit la limita sărăciei, vorbe care au durut-o enorm pe regretata scriitoare având în vedere dragostea pe care i-o purta soțului ei. Acesta avea 79 de ani când a trecut în neființă, iar dubla tragedie a fost prea mult chiar și pentru Ileana Vulpescu. A fost singura ei iubire, iar pierderea lui a lăsat un gol imens în sufletul ei. De dragul iubirii sincere pe care i-a purtat-o, regretata scriitoare și-a păstrat numele pentru tot restul vieții sale atât în actul de identitate, cât și pe coperțile cărților pe care le-a lansat ulterior.

În momentul în care a simțit că i se apropie sfârșitul, deși el a venit mult mai târziu, marea scriitoare a lăsat cu limbă de moarte să fie incinerată. A dat interviul respectiv undeva prin anul 2013, iar ea a plecat în lumea celor drepți în anul trecut în luna mai, într-o frumoasă zi de primăvară la vârsta de 88 de ani.

„Cred că nimănui nu i se poate refuza dreptul de a face ce vrea cu corpul său şi după moarte. În plus, eu, spun drept, am oroare de viermi. Dacă poţi să n-ai de-a face cu ei, de ce să nu-i eviţi? Cenuşa vreau să-mi fie aruncată în mare, de la Neptun, pentru că e o localitate care mi-a fost mie dragă. E atât de simplu.” a spus ea, când a fost întrebată de ce ar vrea să fie incinerată, potrivit adevărul.ro.

Citate celebre Ileana Vulpescu

“S-ar fi putut, dar nu te-am uitat. Eu nu uit nimic. Cîteodată mi-e frică să nu mor de-atâta memorie. Nu uit nimic şi pe nimeni. Iar cine-a-nsemnat ceva în viaţa mea, un ceas măcar… nu mai are nici o şansă să-l uit.”

”În lumea asta ai să găseșți totdeauna pe altul mai sărac și mai necăjit decât tine. Să-i dai totdeauna:să nu spui <<și eu sunt sărac și eu sunt necăjit.>> „Dau din ce am și din ce știu.”

“Viitorul este imprevizibil, așa că totul se poate.”

“Trebuie, întâi, să te apreciezi pe tine, să vezi câte defecte ai și să ți le cântăreșți cu miligramul. Să vezi că nu eșți perfect, să vezi ceea ce ar trebui să suporte ceilalți de la tine. Și în felul acesta ajungi mult mai concesiv față de ceilalți. Judecata aceasta justă față de tine însuți este cel mai important lucru!”

“Sunt atât de puțini oamenii care mai ales în dragoste nu simulează, înșirând vorbe și gesturi după un tipic în spatele căruia e gol.”

“La început ai să-l urăști, ai să-l scoți din rândul oamenilor; pe urma, are să-ți devina indiferent și n-ai să mai cheltuiești niciun sentiment pe el, și mai pe urma, ai să te uiți la el cum de fapt trebuie să ne uitam la fiecare semen al nostru când începem să-l consideram prin prisma unui singur sentiment: înțelegerea.”

“În viaţă trebuie să înveţi să citeşți printre rânduri şi în oameni. Să citeşți printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire – mai mult decât o bibliotecă.”

“Cuţite înfig în noi doar cei pe care îi iubim.”

“Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine. Iar cu lume, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşți?”

“Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de a-ţi îmbogăţi mintea şi sufletul şi gândul că suntem trecători în lume.”

“Ce ştim noi despre alţîi? Doar ce ne-arată ei. În tăcerile lor nu putem pătrunde. Bănuiesc că fiecare poartă-n suflet câte o cruce şi că fiecare este un rezumat al sufletului celorlalţi.”

“Trecutul e o încăpere din prezent unde întrăm mai rar. N-avem decât să deschidem o uşă, atât şi suntem în trecut, iar uşa asta se deschide singură foarte des.”

“O parte din om se conjugă cu verbul “a avea”, cealaltă parte se conjugă cu verbul “a fi”; important este că partea lui “a fi” să fie măcar egală cu cea a lui “a avea”. Cei pentru care “a fi” atârnă mai mult decât “a avea” sunt cei care trăiesc pentru a şți, pentru a afla, ceilalţi sunt robii obiectelor, robi strict ai materiei. Orizontul lor este mărginit de obiecte că de-un parapet. Ei suferă de-o incurabilă orbie spirituală.”

“Între doi oameni care alcătuiesc – sau vor să alcătuiască – un cuplu trebuie să se potrivească multe lucruri. Dacă la unele dintre potrivelile-astea se mai poate lua de ici şi pune colo, una este însă indispensabilă şi fără tocmeală: concepţia despre lume.”