Spike, despre cea mai grea perioadă din viața sa
Spike este unul dintre cei mai înfrăgiți artiști de la noi din țară. Nu este concert pe care să îl aibă și unde să nu impresioneze publicul din fața sa. Nici de data aceasta, nu s-a lăsat mai prejos și a făcut un show de zile mari la SoundClash-ul de la Romexpo pe care l-a avut cu Irina Rimes pe care a și învins-o.
Momentul la care nimeni nu s-ar fi așteptat nimeni a fost cel în care pe scena albastră, pe care s-a aflat rapper-ul și echipa lui, a urcat nimeni altul decât Adrian Minune, care a cântat alături de artist piesa Chef de Chef, dar și refrenul piesei Așa sunt zilele mele, care a devenit un simbol pentru festivalurile din România, de când un DJ cunoscut a pus-o acum ceva timp la unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de la noi. Proba la care a urcat pe scenă cunoscutul manelist a fost cea care i-a adus victoria împotriva Irinei Rimes care părea a fi câștigătoarea.
Deși pare mereu o persoană pozitivă, care nu a avut prea multe de îndurat de-a lungul vieții sale, nu este deloc așa. Foarte puțini sunt cei care au idee prin câte momente grele a fost nevoit să treacă îndrăgitul rapper, mai ales la început când nu avea atât de mare succes ca acum, motiv pentru care s-a și confruntat cu depresia care i-a dat mari bătăi. Spike a oferit un interviu, la scurt timp după ce a coborât de pe scenă, în cadrul căruia a mărturisit cum a reușit să treacă peste cea mai neagră perioadă din viața sa.
"Depresia pe care am avut-o a declanșat-o lipsa succesului de pe vremea aceea, vârsta care venea peste tine și faptul că te duceai în jos și multe întrebări pe care ți le pui la vârsta aia, ca În ce direcție o iau?. Nimic nu mergea, probleme de familie, au venit toate dintr-o dată și au făcut poc.De acolo, vezi, te ridici, te scuturi și mergi mai departe. Doar că durează un pic. Cam așa funcționează.
Citeste si:Psihologii dezvăluie cele 15 calități pe care femeile le caută în...
Mă gândesc că atâta timp cât ești o persoană creativă și ești artist, tot timpul o să ai momente de anxietate și de întrebări, altfel nu ai fi artist, ai fi cu totul fericit că îți merge bine în altă direcție. Asta cred, eu, nu vreau să supăr pe nimeni.", a declarat Spike,, pentru WOWbiz.ro.
În mod clar, Spike iubește ceea ce face, dar are și anumite perioade în care simte nevoia să renunțe la muzică pentru o vreme și să se deconecteze de la tot. Face toate acestea, deoarece simte că în caz contrar s-a plafona și este ultimul lucru pe care și-l dorește.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro