Doru Răduță, despre participarea sa la Survivor

Competiția Survivor România devine una din ce în ce mai tensionată, mai ales că se apropie cu pași repezi. Fiecare concurent în parte speră să ajungă în marea finală și, de ce nu, să fie cel care revine în țară cu marele premiu în valoare de 100.000 de euro, dar și cu titlul de supraviețuitor. Din păcate pentru Doru Răduță lupta sa a ajuns la final, în cadrul celei mai recente ediții ale concursului, după ce a fost în pericol de eliminare alături de Blaze și de Marian Drăgulescu. Cei doi au avut parte de mai multe voturi din partea celor de acasă, astfel și-au mai asigurat încă o săptămână în Republica Dominicană.

Imediat după ce Daniel Pavel i-a pronuțat numele, fostul concurent a avut un șoc și și-a găsit cu greu cuvintele pentru a spune ce se afla în sufletul lui în acele clipe prin care toți vor trece, mai devreme sau mai târziu. A regretat faptul că el a fost cel eliminat, dar s-a bucurat și pentru faptul că a ajuns atât de departe și că a avut parte de o experiență unică în viață. Crede despre el că a reușit să demonstreze faptul că este un concurent puternic, care a parcurs multe etape și care s-a dezvoltat din multe puncte de vedere.


„Să spun așa, domnul Dan, dacă îmi permiteți, cred că a fost prima ocazie când în cap mi-am spus că s-ar putea să plec. S-au strâns rândurile. Îmi pare rău că sunt cel care pleacă, mă bucur că am trecut prin toate etapele, că am crescut. Am demonstrat că sunt un jucător puternic.

Sunt amator de senzații tari… motociclist, sar cu parașuta din avion… îmi place tot ce înseamnă adrenalină. În tot ce există risc e pentru mine, de asta sunt aici, ca să fac tot posibilul să-mi ajut echipa ca să ajungem cât mai departe”, a spus Doru Răduță imediat după eliminare.


După ce și-a recuperat telefonul, el a simțit nevoia să le transmită un mesaj și celor care îl urmăresc pe rețelele sociale, cărora le-a zis că a simțit susținere din partea echipei din care a făcut parte și că, de asemenea, simte că este mult mai puternic acum față de momentul intrării sale în concurs.