Relu Pănescu a părăsit concursul

TJ Miles, Mari Fica și Relu Pănescu au fost nominalizați în cadrul Consiliului de nominalizare, iar cel care a primit cele mai puține voturi a fost Războinicul, cel care de la schimbarea echipelor s-a numit Tigru. Acestuia i-a fost greu să se despartă de colegii lui alături de care a petrecut aproximativ trei luni și care i-au fost ca o familie, deși au fost momente în care nu s-au înțeles deloc bine. Echipa sa nu doar că a pierdut jocul pentru imunitate, dar a pierdut și jocul de comunicare care le permitea să discute prin mesaje cu un membru al familiei.

Relu Pănescu s-a obișnuit în cadrul emisiunii de la Pro TV și și-ar fi dorit să mai rămână pentru o vreme în concurs, doar că de data aceasta, oamenii nu l-au mai susținut cum au făcut-o în trecut. Ei bine, acesta le-a adresat ultimele cuvinte colegilor lui cu lacrimi în ochi, spunând că pleacă acasă cu multe lecții învățate și că, de asemenea, a reușit să învețe să aprecieze lucruri pe care în trecut nu reușea să le vadă la adevărata lor valoare.

El a mai precizat că nici măcar într-o zi din viața sa nu a trăit atât de rău pe cât a făcut-o în cadrul concursului, dar nu regretă nici măcar o secundă decizia pe care a luat-o.


„Prin prezența mea aici, am ajuns să apreciez cel mai mult mâncarea. Am ajuns să apreciez multe lucruri, multe persoane care zilnic trăiesc în aceste condiții. În viața mea, nici măcar o zi nu am trăit așa. Iar noi nu apreciem de multe ori ce avem. Sunt multe lecții cu care plec acasă. E ceva wow, fantastic, incredibil ce am putut să trăiesc în aceste peste 3 luni de când sunt aici prezent.”, a zis Relu Pănescu, înainte să plece din concurs.