Copiii Anamariei Prodan, alături de ea la tribunal

Anamaria Prodan ține extrem de mult la copiii ei și ar face orice pentru ei. Familia este cea mai importantă pentru ea și astăzi mai tare ca oricând a avut nevoie de susținerea celor dragi. Sarah Dumitrescu a venit în România, doar pentru a-și susține mama la cea de-a doua înfățișare a divorțului.

Fiica impresarei nu doar că a venit să fie alături de femeia care i-a dat viață, dar a oferit și niște declarații despre Laurențiu Reghecamf, spunând că este dezamăgită de felul în care acesta s-a comportat cu mama ei. În plus, se pare că și sora ei Rebecca este fix de aceeași părere, mai ales că ambele au aflat târziu despre divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf.

Sarah a mai povestit că antrenorul le-a blocat atât pe ea, cât și pe Rebecca pe social media, de câteva luni bune, iar în mama ei are încredere că este o femeie puternică și că va depăși momentul.


„Am venit cu mama să fiu alături de ea și de Bebe.. (…) Am fost dezamăgită, încă sunt. Nu a mai vrut să ținem legătura și nu am vorbit de aproape un an. Ultima dată l-am văzut vara trecută. (…) Ne-a și blocat. Cred că o dată ne-a trimis un mail să ne întrebe cum suntem, în rest nimic. Sunt dezamăgită pentru alegerile pe care le-a făcut el.



Până la urmă sunt alături de mama, o susțin. Sper că a făcut alegerea potrivită pentru el. Mama e o femeie foarte puternică, nu am văzut-o niciodată să plângă de-adevăratelea. Suferă, au fost împreună aproape 15 ani.”, a declarat Sarah Dumitrescu, pentru Antena Stars.