Zelenski, decizie importantă în ceea ce privește doi „anti-eroi”

Au trecut 36 de zile de când Ucraina a fost invadată de trupele armate ruse, iar contrar așteptărilor soldați ucraineni, conducătorii, dar și foarte mulți oameni simpli rezistă eroic și luptă pentru țara lor, pentru libertatea și pentru viitorul lor, dar și pentru cel al copiilor lor. Aceștia nu se vor lăsa până când victoria nu va fi de partea lor.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a ales să rămână și să lupte pentru pace. Milioane de oameni din întreaga lume sunt alături de Ucraina datorită lui. Ei bine, în fiecare zi, acesta ține discursuri importante pe rețelele sociale, iar recent a mărturisit că a fost luată decizia de a concedia doi generali importanți, pentru că și-au trădat țara.

Este vorba despre fostul șef al Departamentului de securitate internă al Serviciului de Securitate al Ucrainei, Naumov Andriy Olehovych, și fostul șef al Oficiului Serviciului de Securitate al Ucrainei din regiunea Herson, Kryvoruchko Serhiy Oleksandrovyc.


„Astăzi s-a luat o altă decizie în ceea ce privește anti-eroii. Acum nu am timp să mă ocup de toți trădătorii. Dar treptat toți vor fi pedepsiți. Acei militari din rândul ofițerilor care încalcă jurământul militar de credință față de poporul ucrainean în ceea ce privește protecția statului nostru, libertatea și independența acestuia, vor fi inevitabil lipsiți de gradele militare de rang înalt. Generalii respectivi nu își au locul aici!", a spus Volodimir Zelenski, pe social media.