Ana Morodan, despre haterii de pe social media

Ana Morodan are mii de urmăritori pe rețelele sociale, dar nu toți cei care stau zilnic cu ochii pe ea o apreciază cu adevărat. O parte dintre aceștia nu fac altceva decât să îi dea comentarii răutăcioase, pe care vedeta nici măcar nu se obosește să le citească. Cei care îi dau mesaje total nepotrivite sunt restricționați de către „Contesa Digitală”, așa cum au numit-o tot urmăritorii ei de pe Instagram.

Blondina a fost invitată în cadrul emisiuniii Xtra Night Show, unde a explicat clar cum face ea față haterilor pe care îi are în mediul online și care de la o vreme nu mai par a fi puțini. Cel mai mare secret al ei este faptul că nu pune la suflet vorbele rele ale celor care nu o respectă și care vor să îi șteargă zâmbetul de pe buze.

Îi place să le restricționeze accesul haterilor, pentru că este de părere că este mult mai amuzant ca ei să îi poată vedea postările, dar să nu îi poată da comentarii.


”Nu citesc comentarii despre mine, dacă îmi scrie unul pe Instagram îi dau restrict. Nu îi dau block, îi dau restrict ca să fie frustrat că nu mai poate comenta. Cel mai simpatic lucru din viața asta e să frustrezi oamenii care au două clase”, a spus Ana Morodan, pentru XNS.