Andreea Bălan vrea un băiat

Fosta parteneră de viață a lui George Burcea și-a dorit mult de tot să aibă copii. Când a adus-o pe lume pe Ella s-a temut puțin de ceea ce va urma și nu știa ce anume se va întâmpla cu cariera ei. Din fericire, s-a descurcat de minune și poate spune cu voce tare că este o mamă model, care ar face orice pentru fiicele sale. Artista petrece destul de mult timp cu ele și și-a modificat întregul program, doar pentru a le fi alături la orice oră din zi și din noapte.


“Eu mi-am dorit copii. Am născut-o pe Ella, dar eram așa….nu știam ce să fac, cum să facă cu cariera. Apoi, viața mi-a dat-o la temelie. A fost stopul cardiac și mi-am dat seama că trebuie să o las mai moale.

Fetele mele nu seamănă între ele. Una seamănă mai mult cu mine, a doua cu partea cealaltă. Dar ele se completează foarte bine una pe cealaltă. Eu învăț de la ele și ele mă echilibrează.”, a declarat Andreea Bălan, în cadrul podcast-ului moderat de Damian Drăghici.


La un moment dat, Damian Drăghici a vrut să afle de la invitata sa dacă își dorește să mai devină mamă, iar cântăreața i-a răspuns sincer că da, doar că ea nu mai poate rămâne însărcinată. Se pare că îndrăgita artistă vrea să apeleze la o mamă surogat, pentru a-și îndeplini visul.


“Eu nu mai pot să-l fac. Îmi doresc un băiat. M-am gândit, poate aș putea să apelez la o mamă surogat”, a mai zis vedeta.