Ramona Crăciunescu, despre tragedia de acum patru ani

În urmă cu o seară, Ramona a vorbit și despre momentul în care fiica ei a ars de vie, după ce ea și colegii ei au câștigat jocul de comunicare și astfel au primit din partea celor de acasă câte o imagine cu cei dragi, a ei fiind cu fiul său. A izbucnit în lacrimi în momentul acela, la fel ca toți ceilalți Războinici, spunând că poza respectivă ar fi fost completă, dacă s-ar fi aflat și fiica ei acolo.

După toate acestea, la testimoniale, a vorbit plângând despre tragedia care i-a schimbat viața și a explicat cum a avut loc accidentul în urma căruia iubitul și fiica ei au decedat. Singurul care a scăpat cu bine a fost băiețelul ei. Ramona a stat în comă timp de câteva zile bune, astfel că nu a putut fi prezentă nici măcar la înmormântarea lor.

Trecând prin asemenea momente cumplite, Războinica a spus că nu îi dorește nimănui să treacă prin așa ceva și să se simtă neputincios în fața focului.


"Poza aceasta ar fi fost completă dacă în ea se afla și fiica mea. Avea șase ani când a trecut dincolo, când a avut loc accidentul. Eram în weekend la mare cu toții, eu, iubitul meu și copiii. Era ultima seară pe care o petreceam acolo. În timp ce îi făceam baie fetiței am observat o lumină foarte puternică. Am ieșit, deja luase foc toată rulota. Am încercat să îl sting, dar mi-a luat foc tot părul. M-am rostogolit pe jos ca să sting flăcările și să pot intra după fetiță...dar, în foc nu poți intra...A fost o explozie. Băiatul a apucat să iasă, că era fix în spatele meu, și prietenul meu ieșise, dar era ars pe brațe... Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva...să simtă că este atât de neputincios", a povestit Ramona Crăciunescu, seara trecută.