Foștii concurenții ai emisiunii Survivor România sunt și ei cu ochii pe acest sezon care aduce în atenția lor persoane care mai de care mai interesante, printre care se află și Cătălin Zmărăndescu. Faimosul a cărei atitudine nu este deloc pe placul colegilor, dar nici pe placul adversarilor cu care a avut mai multe conflicte.
În ultimul consiliu de eliminare, acesta chiar a fost pedepsit de către prezentatorul emisiunii, pentru felul în care le-a vorbit Războinicilor în timpul uneia dintre probe. Zmărăndescu nu va putea să se bucure de următoarea recompensă pe care echipa roșie o va câștiga.
Având în vedere faptul că acesta a fost asemănat, în repetate rânduri, cu Cătălin Moroșanu, sportivul nu a ezitat să își exprime și el opinia despre Faimos. Crede că atitudinea lui vine de la faptul că este sportiv și că va fi, cel mai probabil, nominalizat pentru eliminare din cauza felului în care se comportă, pentru că într-un asemenea context este mult prea greu să își impună punctul de vedere.
”Cătălin este sportiv, este obișnuit să fie așa, atitudinea lui vine de la faptul că este sportiv. Din această cauză reacționează așa. Este posibil să fie (n.r. nominalizat către eliminare din cauza comportamentului). Este foarte greu să vrei să faci ceva, să îți impui părerea și să nu poți.
Acolo nu este vorba de cine este cel mai puternic, este vorba de cine aduce cele mai multe puncte. Depinde și de vârstă, dacă ești tânăr ai șanse să dai randament, dacă ești mai în vârstă este mai dificil. Contează fizicul, dacă ești mic de statură și ai viteză poți să ai rezultate mai bune față de unul care este mai mare și mai înalt.”, a declarat Cătălin Moroșanu, pentru playtech.ro.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cătălin Moroșanu, părere sinceră despre Cătălin Zmărăndescu! Ce a putut spune despre concurentul de la Survivor România.