Spre deosebire de alte persoane din echipa Faimoșilor, Elena Chiriac nu este atât de cunoscută publicului larg, dar odată cu intrarea sa în acest concurs oamenii o pot descoperi pas cu pas. Ei bine, concurenta emisiunii de la Pro TV locuiește în Londra de ani buni alături de mama sa, care îi este cea mai bună prietenă și care a sprijinit-o indiferent de deciziile pe care le-ar fi luat în viață.
Mutarea în Londra a fost una dintre cele mai grele etape din viața sa, iar singurul ei sprijin în tot acest timp a fost femeia care i-a dat viață. Mai mult de atât, Elena Chiriac studiază în cadrul unei făcultăți de top de care este foarte mulțumită. Despre mama sa spunea că este persoana care o cunaoște cel mai bine și că se bucură pentru faptul că ea a reușit să își construiască o carieră la care a visat multă vreme.
„Eu și mama aveam nevoie de un nou început. Londra ne-a oferit posibilitatea de a avea viața la care am visat întotdeauna. Eu studiez la o universitate de top, de care sunt foarte mulțumită. Mama a reușit să-și construiască drumul către cariera la care a visat. Mama mea este persoana care mă cunoaște cel mai bine. Faptul că locuim împreună și suntem prietene îmi face foarte bine.Mutarea în Londra face parte dintre cele mai dificile etape prin care a trebuit să trecem. Ne-am susținut una pe cealaltă și am reușit”, a declarat Elena Chiriac, pentru viva.ro.
Tatălui ei îi este, de asemenea, recunoscătoare pentru faptul că a ajutat-o să aibă o carieră în sport și este de părere că nimeni nu ar putea vreodată distruge relația specială pe care o au.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului De ce s-a mutat Elena Chiriac în Londra cu mama sa! Faimoasa trăiește acolo de ani buni: „Mutarea face parte dintre cele mai dificile etape din viața mea”.