Oana Roman, un nou semnal de alarmă

Vedetele au fost deranjate mai ales de faptul că au fost publicate o serie de imagini vechi cu acestea și au dat-o în judecat-o, câștigând câteva luni mai târziu și procesul. Recent, vedeta a dat un interviu în care a discutat despre situația respectivă, dar a tras și un semnal de alarmă în ceea ce le privește pe persoanele care nu au o altă ocupație în afară de aceea de a sta oe conturile sale sociale și ale altor persoane publice de la noi, pentru a le analiza fiecare mișcare.

Mai mult de atât, partenera lui Marius Elisei s-a bucurat că Aluziva, de exemplu, a rezonat cu ea, semn că nu este singura persoană care trece prin astfel de situații. Fanii ei apreciază că nu nu se coboară la nivelul celor care îi dau comentarii răutăcioase, ci încearcă să se amuze pe seama lor.


”Eu tot încerc să trag semnale de alarmă, dar nu prea au un mare efect. M-am bucurat aseară că a rezonat cu discursul meu și Aluziva, care are un cuvânt de spus în zona de online. Mi-a părut foarte bine că a rezonat cu mine pentru că și pe ea o atacă, adică eu nu sunt singura persoană pe care nebunele alea o comentează. Sunt multe persoane din online, ele stau și se uită pe conturile noastre și comentează non stop. Eu am făcut-o pe râs (n.r. reacția ei din online) și foarte mulți au apreciat că am făcut un pamflet cumva, m-am coborât la un nivel care nu este al meu, doar ca să ne amuzăm un pic. Nu sunt deloc înverșunată, ci dimpotrivă. Eu oricum îmi văd de drumul meu. Dar până la urmă, din când în când, mai pot da o replică”, a declarat Oana Romanl, pentru fanatik.ro.


În același interviu, Oana Roman a vorbit și despre scandalul cu Oana Zăvoranu căreia a refuzat să îi pronunțe numele, dar care i-a făcut mult rău și care a încercat să o pună într-o lumină proastă de fiecare dată. La vremea aceea, fiica lui Petre Roman a refuzat să reacționeze în mod public la vorbele rivalei sale, ci a preferat mai degrabă să apeleze la ajutorul avocaților care au știut mai bine ce era de făcut și drept dovadă ea a și câștigat procesul respectiv.


”A mai fost o persoană (n.r. Oana Zăvoranu) anul trecut care făcea campanie împotriva noastră, nu-i dau numele. Noi am dat-o în judecată și am câștigat prin ordonanţă preşedinţială. Dar când e vorba de mai multe persoane care nu știm cine sunt, e mai complicat. Încercăm să facem report la cont, dar ca să mergi pe linie de ordonanţă preşedinţială nu se poate, nu poți da în judecată un cont.



Când era vorba de o persoană anume (n.r. Oana Zăvoranu) nu am dat nicio replică atunci pentru că știam că există repercusiuni în instanță. E mult mai important să lași justiția să își facă treaba decât să mă apuc eu să vorbesc, oricum nu rezolvam nimic doar vorbind. Atunci nu am reacționat public, am vorbit cu avocații și asta a fost, am avut câștig de cauză, toate cele care au făcut acel proces, acum se judecată procesul civil care va mai dura.”, a mai spus vedeta, pentru sursa citată.