Emil Rengle este unul dintre concurenții acestui sezon de la Survivor România, iar de când a decis să participe la acest concurs, toată atenția este asupra sa. Dansatorul are mai mereu zâmbetul pe buze, dar ascunde o poveste de viață impresionantă despre care a vorbit ori de câte ori a avut ocazia. Acesta a trăit un real coșmar, în clipa în care a fost nevoit să își recunoască orientarea sexuală.

Emil Rengle ar fi vrut să fie un om normal

Emil Rengle este unul dintre cei mai buni dansatori de la noi din țară și a reușit să se facă remarcat în multe concursuri, dar și emisiuni de la noi din țară. Multe doamne și domnișoare ar fi dat orice să fie împreună cu el, deoarece este un tip carismatic și care are extrem de bine, doar că el nu este atras de nicuna dintre ele, ci de bărbați.

Acum ceva vreme, îi era rușine să discute despre acest subiect sensibil, dar a învățat să se accepte și să se iubească așa cum este, deși nu este un om normal. Într-un interviu pe care tânărul l-a acordat acum ceva timp, Emil Rengle a mărturisit că și-ar fi dat viața să fie un om normal, să poate aduce o femeie acasă și să le-a prezinte părinților și oamenilor din jur, doar că el nu este atras de femei. Și-a dorit ca lumea să îl iubească așa cum este și a reușit lucrul acesta cu mare greu, odată cu trecerea timpului.

„Aş da orice pe lumea asta să aduc o femeie frumoasă acasă, să v-o prezint, să ne strângem în familie fără să fie o ruşine. Mi-aş fi dat viaţa să fiu normal. Dar nu sunt normal, aş fi dat orice să fiu pe placul vostru, în tiparul vostru. Dacă mă iubiţi vrea să înţelegeţi că iubesc viaţa şi am să trăiesc până la final cu misiunea asta. Îmi doresc să rezonăm. Vreau să înţelegeţi că aş da orice pe lumea asta să nu mă simt judecat şi să nu mă simt în neregulă. Şi să scap de toate glumele din liceu, să nu mai aud că sunt poponar. Aş fi vrut să cuceresc lumea aşa cum aţi dorit voi. Vreau să mă iubiţi, să-mi acceptaţi familia chiar dacă va fi un bărbat. Merit să fiu iubit. Dacă mă iubiţi vrea să înţelegeţi că iubesc viaţa şi am să trăiesc până la final cu misiunea asta. Îmi doresc să rezonăm”, a declarat dansatorul potrivit fanatik.ro.

Citeste si:
Dana Roba, întâlnire de coșmar cu Daniel Balaciu în instanță: „Îmi...
Dana Roba, întâlnire de...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 Ianuarie 2022 - 04 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.