Competiția Survivor România a avut parte de un moment foarte tensionat, în cadrul consiului de eliminare de seara trecută. În pericol de eliminare au fost Andreea Tonciu, Otilia Bilionera și Robert Niță, iar cei de acasă au avut putere de decizie în ceea ce privește rămânerea sau plecarea lor din concurs, la fel ca și în anii precedenți.
Andreea Tonciu, eliminată din competiție
Războinicii se țin tare pe poziții și reușesc să îi învingă aproape de fiecare dată pe Faimoși, aceștia reușind să aducă doar o victorie din șase. Astfel, jocul pentru imunitate a fost tot al echipei albastre, iar adversarii au fost nevoiți să se nominalizeze între ei, imediat după ce au luptat pentru imunitatea personală. Cei care au reușit să o obțină au fost Cătălin Zmărăndescu și Roxana Ciuhulescu. Sportiva a fost eliminată, chiar dacă a obținut colanul de imunitate, din cauza problemelor medicale, iar acesta i-a fost înmânat Laurei Giurcanu.
Cei mai mulți dintre Faimoși au decis că persoana care ar trebui să plece este Andreea Tonciu, Cătălin Zmărăndescu l-a nominalizat pe Robert Niță, iar Laura Giurcanu a considerat că Otilia Bilionera nu mai merită să facă din echipă.
“Andreea Tonciu trebuie să plece pentru că a cedat psihic încă din primele în care am ajuns în show-ul ăsta. Se poate spune că trage în jos echipa și pentru că chiar dacă este o persoană minunată, nu este Survivor”, a declarat Elena Chiriac, la consiliu.
Deși ei au avut dorințe diferite, decizia finală a stat în mâna telespectatorilor care i-au oferit cele mai puține voturi Andreei Tonciu. Nimeni nu se aștepta la una ca asta, cei mai mulți dintre ei credeau că Robert Niță va fi eliminat. Bruneta a părăsit competiția cu lacrimi în ochi, vizibil afectată și uimită de ceea ce s-a întâmplat.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Sursa: retail.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Transformă-ți grădina într-un paradis: 10 obiecte de decor potrivite pentru...
Sursa: garbo.ro
-
Premieră pentru Revolut: Lansează refinanțarea creditelor
Sursa: futurebanking.ro
-
Psihologii dezvăluie cele 15 calități pe care femeile le caută în bărbații cu...
Sursa: kudika.ro
-
Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei: Nu îmi pun...
Sursa: wall-street.ro