Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că fostul concurent de la Survivor România era stabilit în Germania, unde avea un loc de muncă și unde locuia alături de soția lui. Din nefericire, la doar câteva luni după terminarea filmărilor pentru competiție, acesta a fost părăsit de soția sa, care dădea semne că nu mai are aceleași sentimente pentru el cu multă vreme înainte. Era atât de evident, încât până și prietenii lor comuni au spus că nu vor mai rezista pentru prea multă vreme împreună și chiar așa a fost.
Alexandra a fost cea care a decis să divorțeze, iar la vremea respectivă filmarea în care Chitoșcă era părăsit devenise virală pe internet. Mai mult de atât, chiar el a ieșit în față cu o serie de declarații despre cele întâmplate.
Având în vedere că au trecut luni bune de la separare, unii ar fi crezut că Sebi a depășit momentul și că privește încrezător spre viitor, dar lucrurile nu stau deloc așa. Prin intermediul unei filmări în care fredona melodia lui Bogdan de la Ploiești și a lui Costel Biju și anume „Fără mine n-ai semnal”, pe care a postat-o recent, el a dat de înțeles că rănile nu i s-au vindecat, iar cei care îl urmăresc și-au dat seama imediat și i-au transmis în comentarii.
”Ăsta încă mai plânge după aia”, ”O să treci și peste asta cu puterea lui Dumnezeu/ Ești frumos/ mama meaa”, sunt câteva dintre comentariile internauților.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Sebastian Chitoșcă nu a trecut peste despărțirea de Alexandra! Fostul Faimos s-a dat de gol în fața fanilor: „Ăsta încă mai plânge după aia”.