Zarug nu a luat participarea la Asia Express prea în serios, dar acest lucru s-a putut observa și din felul în care acesta se implica la toate probele la care era supus. Îndrăgitul designer a vrut să se bucure de experiență în adevăratul sens al cuvântului și singura luptă pe care a dus-o a fost cea dusă cu el însuși.

Zarug, moment de sinceritate pe YouTube

Fără niciun fel de îndoială, Zarug a fost unul dintre cei mai îndrăgiți concurenți ai sezonul 4 Asia Express, mulți dintre fanii lui sperând că el și partenera sa, Lorelei Bratu, vor câștiga marele premiu, dar scopul lor nu a fost acela.

Nici el, dar nici prietena sa nu și-au dorit să câștige și aveau zile în care cedau și, pur și simplu, nu își mai dădeau interesul pentru a câștiga probele, ci mai degrabă se bucurau de peisaje, stăteau la povești cu toți oamenii pe care îi întâlneau, iar fericirea li li ce citea pe chipuri. În mod clar, și-au făcut amintiri frumoase pe „Drumul Împăraților” și au avut parte de câteva zile pe care nu le vor uita niciodată.

Rugat să discute despre cele petrecute în Asia Express, la câteva luni bune de la terminarea emisiunii, Zarug a declarat că el nu a fost concurent, pentru că nu dădea doi bani pe competiția aceea, singura lui grijă fiind să nu îi cedezem picioarele, genunchii sau creierul. Unii ar spune despre el și despre Lorelei Bratu că nu s-au descurcat chiar atât de rău.

„Eu am cam încheiat cariera de concurent. Nici la Asia nu am fost concurent. Mi se rupea de competiția lor. Eu eram în competiție cu mine, să nu-mi cedeze creierul, genunchii, picioarele, să nu înnebunesc. Astea erau challenge-uri, nu să adun trei găini și patru rațe”, a declarat Zarug, pentru Wownews


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Ianuarie 2022 - 01 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.