Milioane de români au așteptat cu sufletul la gură marea premieră a emisiunii Survivor România. Drept dovadă, show-ul a fost lider de audiență seara trecută. Faimoșii și Războinicii au făcut cunoștință unii cu ceilalți, dar au intrat și pentru prima dată pe traseu, emoțiile celor mai mulți dintre ei fiind întinse la cote maxime. 

Cei care au câștigat au fost Războinicii. Aceștia au obținut unelte necesare pentru construirea casei în care vor sta timp de câteva luni, în care vor dormi și se vor feri de ploaie. Un alt lucru de care concurenții au nevoie în junglă, mai ales noaptea când este foarte, foarte frig este focul de care tot echipa albastră s-a bucurat.

Aprinderea focului a fost, însă, o reală provocare pentru adversarii lor care s-au chinuit atât de tare pe cât au putut să se încălzească, dar fără rezultat. Prima lor noapte în junglă a fost una de coșmar și în care nu prea au reușit să doarmă din cauza frigului. Având în vedere situația, doi dintre Faimoși s-au trezit cu chef de muncă și i-au rugat și pe colegii lor să le sară în ajutor, moment în care Roxana Ciuhulescu s-a enervat extrem de tare, mai ales că îi rugase pe aceștia să nu facă prea mare gălăgie, pentru ca nu a reușit să doarmă și ar fi vrut să se bucure de puțină odihnă măcar în zorii zilei.

„Mă, dacă ai ceva de zis, spune-i în față. Nu trebuie să schelălăi pe la spate. Să latri și să-l mănânci de fund pe celălalt”, a spus Roxana Ciuhulescu, la Survivor Romania.

În seara aceasta, discuțiile dintre CRBL, Cătălin Zmărăndescu și Roxana Ciuhulescu vor continua, iar între ei se va băga și Laura Giurcanu care este de părere că este prea mare presiunea pentru toată lumea și tocmai din acest motiv reacționează și colegii ei așa.

„Cred că e foarte multă presiune oricum pentru toată lumea”, a zis Laura Giurcanu.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Ianuarie 2022 - 01 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.