Andreea Tonciu vrea mai multe operații estetice

Până în clipa de față, Andreea Tonciu și-a făcut doar două operații estetice și nu are de gând să se oprească aici. Bruneta a optat pentru o operație de mărire a bustului, deoarece era foarte complexată de acest aspect, iar mai apoi a decis să facă și o intervenție de micșorare a nasului, din cauza căruia a fost bombardată cu multe, multe mesaje urâte și comentarii răutăcioase.

Concurenta de la Survivor România vrea să se transforme radical și este dispusă să scoată din buzunar și 60.000 de euro, pentru a arăta așa cum își dorește și pentru a fi de nerecunoscut de către cei din jurul ei, care i-au criticat în repetate rânduri aspectul fizic.

Acum, Andreea Tonciu își dorește să își schimbe silicoanele, să facă o liposcucție, dar și multe alte intervenții care nu sunt deloc ieftine. Mai exact, fosta asistentă televiziune va fi nevoită să scoată din buzunat aproximativ 60.000 de euro, dar nu îi pasă de sumele de bani cheltuite, ci de rezultatul final.

„Trebuie să mă operez să-mi fac blefaroplastie, mi s-au lăsat pleoapele, dar îmi e frică de anestezie. Vreau să-mi fac mai multe intervenții, am aproape 36 de ani. Mai bine îmi face anestezie totală. Costă 50-60 de mii de euro toate intervențiile estetice pe care mi le doresc eu. Vreau să-mi fac blefaroplastie, vreau schimb mamar, vreau liposucție, vreau să-mi bag grăsime în posterior, vreau cat eyes (n.r. intervenție estetică de alungire a formei ochilor), vreau să-mi fac pomeții, cearcănele, buzele, șanțurile, gușa. La nas nu mai vreau. Nu vreau să mă mai recunoască telefonul. Soțul o să fie mândru, trebuie să vină iar să mă ceară de nevastă, să-mi dea alt inel și să facem altă nuntă. Vreau să stau cu doctorul 10 ore și să mă facă total. Mi-a luat șase ani să-mi fac rinoplastia pentru că mi-a fost frică.”, a declarat Andreea Tonciu, la Teo Show