Oana Roman, 9 ani de când l-a cunoscut pe Marius Elisei

Oana Roman se consideră o femeie fericită și împlinită din toate punctele de vedere, iar unul dintre cele mai mari motive de bucurie pe care l-a avut a fost să îl cunoască pe cel care i-a devenit partener de viață, cu care s-a căsătorit și de care mai apoi a și divorțat. Anul trecut, în luna februarie, cei doi au decis să o ia pe drumuri separate, spre mirarea tuturor oamenilor din jur și spre dezamăgirea fiicei lor, care a suferit enorm de pe urma separării părinților ei.

Odată cu trecere vremii, cei doi au realizat că nu pot rezista unul fără celelălt, s-au împăcat, iar la momentul actual locuiesc sub același acoperiș alături de fiica lor, Isa. Astăzi, 3 ianuarie, se împlinesc 9 ani de când cei doi îndrăgostiți s-au cunoscut pentru prima dată.

În textul pe care l-a postat pe rețelele sociale, Oana Roman a recunoscut că ea și partenerul ei și-au greșit de multe ori și că drumul lor nu a fost deloc unul ușor, dar cu toate acestea au reușit să își facă o mulțime de amintiri împreună și un copil minunat. Speră ca drumul lor de acum înainte să fie unul mai bun, pentru că mai au multe lucruri de trăit împreună.

„Pe 3 ianuarie 2013 eram la munte cu prietena mea de suflet...ieșisem seara la un club și întâmplător am găsit pe Facebook un mesaj de la Marius. Primul mesaj de la el. Nu știam ca răspunzând la acel mesaj viata mea se va schimba radical și în scurt timp vom începe împreună o călătorie a vieții. După 9 ani, am adunat împreună o viata de amintiri și avem un copil minunat. Nu a fost ușor, nici lin. Ne-am greșit reciproc de multe ori, mai avem încă multe de învățat și de făcut împreună dar am trăit multă fericire, multe împliniri și multe realizări. De multe ori am căzut în capcana Raului amândoi. Dar am reușit mereu sa ne întoarcem spre lumină și sa prețuim iubirea. Sper ca drumul asta sa fie mai lin și mai frumos pentru ca avem încă multe de trăit împreună. Cu încredere și recunoștință, cu iubire și înțelegere, cu puterea de a cere iertare când greșim! ❤”, a transmis Oana Roman pe social media.