Anul care se apropie de final a fost unul plin de provocări și de schimbări în viața frumoasei soții a lui Mihai Petre. Blondina și partenerul ei de viață au avut parte de o experiență de neuitat participând la concursul „Asia Express” pe care l-au și câștigat. S-au bucurat din plin de această experiență și au luptat cu toate armele pentru a ajunge de fiecare dată pe primul loc, deși le era dor amândurora de fetițele lor, cele pentru care au și acceptat să participe.
Elwira Petre a reușit să câștige simpatia multor oameni care o urmăresc acum la orice pas și care o susțin. A reușit să le demonstreze acestora că este o femeie puternică și că merită tot ceea ce este mai bun de la viață.
Admiratorilor ei de pe rețelele sociale, care nu sunt deloc puțini, le-a făcut o serie de mărturisiri legate de planurile pe care le are pentru 2022. Vedeta își dorește să citească mai mult, să învețe rețete noi, să redecoreze casa și să pună mai multe plante. De asemenea, vrea să aibă mai multă grijă de pielea ei, dar și să petreacă tot mai mult timp alături de familia sa.
„Sunteți pregătiți pentru 2022?
Eu am multe gânduri legate de anul asta.
Mi-ar plăcea să învăț rețete noi și să citesc mai mult.
Se redecorez casa și să pun mai multe plante.
Să am mai multă grijă de pielea mea și să pun mai multe fructe și legume în coșul de cumparaturi
Poate un hobby nou?
Dar cel mai important timp în familie”, a notat Elwira Petre, în mediul online.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Elwira Petre, planuri pentru 2022: „Eu am multe gânduri legate de anul ăsta”.