Ana Morodanu, sinceră în ceea ce o privește pe Oana Zăvoranu

Un lucru este clar și anume că nu toată lumea o are la suflet pe Ana Morodan. Vedeta a reușit să se facă remarcată pe rețelele sociale, încă de când s-a mutat în Capitală. A pornit de jos, iar acum câștigă atât de mulți bani încât își poate permite tot ceea ce își dorește fie că este vorba despre un obiect scump, o vacanță de lux sau despre o vizită la salon.

După cum a mărturisit chiar Ana Morodan, viața sa nu a fost deloc un una roz, ba chiar a avut parte de niște traume în trecut, pe care nu le conștienza, dar care pe viitor au afectat-o; cum ar fi pierderea părinților într-un interval de timp foarte scump.

Oana Zăvoranu a acuzat-o, acum câteva luni bune, că se folosește de dramele din viața personală, pentru a-i impresiona pe cei din jur. În ceea ce o privește, „Contesa digitală” nu a avut nimic rău de zis, fiind de părere că fiecare om este liber să creadă și să spună ceea ce vrea. Ana Morodan nu consideră că are un război cu Zăvo, pentru că nici măcar nu se cunosc. O respectă foarte mult și nu are nicio problemă cu faptul că și-a format o impresie greșită despre ea și despre activitatea sa pe social media.


„Nu consider că am un război cu Oana Zăvoranu, nu ne cunoaștem. Eu o respect foarte mult. Este liberă să creadă ce-și dorește despre mine, la fel ca toată lumea. Nu am nicio problemă cu asta, pot să dorm liniștită din cauza asta. Lăsați femeia să creadă ce vrea și să zică ce vrea. Poate că pare așa că nu mi-a fost niciodată jenă să vorbesc despre ele (nr. probleme personale). Eu nu sunt genul de om care vine la tv și impune un milion de lucruri. Nu sun pe nimeni să spun ca asta nu vrea, asta nu vreau, mă întrebați ce vreți și aia e.", a spus Ana Morodan în emisiunea "40 de întrebări cu Denise Rifai".