Ana Morodan: „Trebuie să fii un mascul alfa ca să fii cu mine”

„Contesa digitală” a muncit din greu pentru a ajunge unde este acum, iar în ziua în care a luat decizia de a se muta în București nu avea nimic. Unul dintre cele mai grele momente pe care le-a trăit în întreaga sa viață a fost pierdea părinților, din cauza căreia a avut mult de suferit, chiar dacă la doi ani distanță de la tragicul eveniment. Tatăl acesteia era perfect sănătos și a murit, după ce a căzut în baie și s-a lovit la cap, în timp ce mama sa a fost răpusă de cancer.

Despre viața ei privată discută destul de rar și foarte puțin. Luată la întrebări de către Denise Rifai, bloggerița a recunoscut cu zâmbetul pe buze că în momentul de față există vreo doi bărbați în viața sa care nu știu unul de existența celuilalt, dar care vor afla din emisiune. După ce a trăit opt ani în compania aceluiași bărbat, ea nu mai vrea să aparțină unei singure persoane sau, cel puțin, așa a declarat în timpul discuției respective.


”Cred că maximum am avut trei bărbați la un moment dat. Există vreo doi în viața mea acum! Nu se cunosc, cum să se cunoască?! Uite, află și ei acum. Sunt în acel moment al vieții mele în care vreau să experimentez și această variantă. Sunt împăcată cu mine așa. Nu cred că aș mai putea să împart viața totalmente cu cineva anume. Doi iubiți de ce nu putem avea?! Trebuie să fii un mascul alfa ca să fii cu mine”, a declarat Ana Morodan în cadrul emisiunii amintite.


De-a lungul timpului, Ana Morodan a câștigat atât de mulți bani, încât își permite să facă orice îi poftește inima, la orice oră din zi și din noapte. Este foarte mândră de evoluția sa și are de gând să facă sume mari de bani în continuare.