Ana Morodan se află pe lista celor mai cunoscute influenceriție de la noi din țară, fiind numită de către fani „Contesa digitală”. Vedeta are ani buni de activitate, timp în care a reușit să se facă remarcată în toate felurile posibile și să își merite locul în rândul bloggerilor din România. Mai mult de atât, unii oameni au ajuns să o cunoască în adevăratul sens al cuvântului, odată cu participare sa la Asia Express, experiență de care s-a bucurat din plin și de pe urma căreia a avut foarte multe lucruri de învățat.
Ajunsă în platoul emisiunii pe care o moderează Denise Rifai, aceasta a fost luată la întrebări în ceea ce privește banii pe care îi câștigă lună de lună. Blondina a refuzat să dezvăluie suma exactă, dar a dat de înțeles că este vorba despre mulți bani și că își permite orice îi poftește inima. I se pare contrar creșterii sale să discute despre sume fixe și nici nu a dorit ca persoanele care o urmăresc să se frustreze pe seama declarațiilor sale.
"O să refuz să răspund, pentru că nu contest ce fac ceilalți invitați sau celalalte femei, mi se pare contrar creșterii mele să vorbesc despre sume fixe, câți bani am sau cât costă bijuteriile mele la televizor. Nu vreau să frustrez pe nimeni. În plus, acum sunt antreprenor, am multe business-uri online. Fac niște bani mulțumitori pentru mine care îmi doresc să fac bani, nu niște bani. Bani care îmi sunt ok pentru mine. Eu vreau să fac bani mulți. Să zicem că pot direct să merg de la această emisiune la aeroport, să plec la Paris la Ritz și să stau acolo două zile și să nu ies din cameră.", a declarat Ana Morodan, în cadrul emisiunii amintite.
Tot Ana Morodan a precizat faptul că i se pare mult mai bine să plângă într-o mașină scumpă, nu pe o bicicletă. Este, de asemenea, de părere că inclusiv liniștea o poate cumpăra cu banii pe care reușește să îi câștige din mediul online.
"Pot să-mi cumpăr cam tot ce-mi doresc, inclusiv liniștea. Totul are un preț trebuie doar să știi cum să negociezi. Principiul meu în viață e că mai bine plângi într-o mașină scumpă decât pe o bicicletă. Dacă tot avem de plâns că viața înseamnă și sus și jos, dacă e să plâng, eu trebuie să plâng în lux.", a mai mărturisit vedeta.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ana Morodan, despre sumele fabuloase pe care le câștigă lunar: „Mai bine plângi într-o mașină scumpă decât pe o bicicletă”.