Proaspăt întoarsă din vacanță, Larisa Udilă a discutat cu Teo Trandafir atât despre locurile frumoase pe care le-a vizitat alături de partenerul ei de viață, cât și despre momentele grele prin care a trecut după ce născut. Multe femei și tinere de vârsta ei se confruntă cu depresia postnatală, dar nu foarte multe dintre acestea au curajul să discute liber despre acest subiect delicat.
Larisa Udilă a decis să vorbească, în direct, despre zilele prin care a trecut, fiindu-i extrem de recunoscătoare mamei sale pentru tot ajutorul pe care l-a primit. Fosta concurentă de la Bravo, ai stil ajunsese în stadiul în care nici nu îi mai păsa de aspectul ei fizic, pe care punea foarte mare accent înainte de a rămâne gravidă, motiv pentru care fanii ei și-au făcut griji serioase.
Partenera de viață a lui Alexandru Ogică a lipsit o bună bucată de timp și de pe Instagram, pentru că nu se simțea în stare să mai facă nimic. Când a revenit în mediul online, a realizat că sunt multe mame care au trecut prin aceleași lucruri și s-a mai liniștit știind că nu este singura. Plângea seară de seară și credea că se sfârșește lumea, dar a reușit să își revină și și-a dat seama că venirea pe lume a lui Milan a fost o binecuvântare pentru ea și pentru întreaga familie.
“E periculoasă rău despresia asta postnatală. Nimeni nu se întreabă de unde vine depresia asta. Dacă nu ai susținere de la cei din jur… Mama m-a ajutat foarte mult cu bebelușul. Eu nu știam pe ce planetă mă aflu. Am zis să las totul să vină natural. Au fost momente în care credeam că e sfârșitul pământului. A ținut cam o lună și jumătate dacă nu chiar două. În primele două săptămâni, seara, începeam să plâng. Plângeam câteva ore, dar fără oprire. Mă suna soacră-mea, mă suna mama. Aveam pur și simplu criza asta de plâns. În orele astea nu stăteam foarte mult lângă copil. Nu puteam să încarc copilul cu energia mea. Cum eram eu agitată, cum era copilul agitat”, a declarat Larisa Udilă, la „Teo Show”.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Larisa Udilă, mărturisiri cutremurătoare despre depresia postnatală: „Nu știam pe ce planetă mă aflu”.